VAMA, mutată de la ANAF la Ministerul de Finanțe.

  • njwc.info
  • februarie 27, 2019
  • 0

Vama va fi separată de ANAF și va trece în subordinea Finanțelor.

Astfel, Vama va deveni structură separată în subordinea directă a ministrului Teodorovici, parte a unui proces mai amplu, care prevede și desființarea direcțiilor regionale ale ANAF.

„S-a vorbit mult de această nevoie de a reorganiza ANAF şi ca structură şi ca funcţii, ca împărţire a funcţiilor între ANAF şi Ministerul de Finanţe şi în special partea de mentalitate, probabil că mentalitatea va fi şi ea schimbată odată cu schimbarea acestei structuri extrem de importantă pentru economia naţională. Cum va arăta? V-am spus vizavi de Vamă că aceasta va fi adusă la forma dinainte de 2013, adică pusă partea de vamă sub autoritatea Ministerului de Finanţe ca structură independentă şi sub Ministerul de Finanţe pentru că aşa este normal să fie. Mai departe, în zona de ANAF ştiţi foarte bine că anul trecut a început un proces de mutare la nivel de judeţ a contribuabililor mijlocii tocmai pentru o mai bună relaţie directă şi cât mai simplă cu toţi contribuabilii. De asemenea, propunerea făcută la comisie de colegii de la UDMR reflectă şi o dorinţă de a se desfiinţa partea de regiuni în ansamblul lor, deci ca şi zonă de finanţări, rămâne pe regiuni partea de vamă care într-un proiect va avea această logică, sub autoritatea Ministerului de Finanţe şi la nivel regional partea de structuri”, a spus Teodorovici, după şedinţa comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.

Ministrul a spus că decizia reorganizării ANAF a fost luată deoarece în actuala formulă nu a performat. „În 2013, când s-a făcut această modificare – o regionalizare, o mutare a vămii la ANAF, a fost o dorinţă a unei persoane, ştiţi foarte bine care, aflată la conducerea acestei instituţii, de a avea toate informaţiile şi tot controlul pe întreaga ţară. Şi în 2014, 2015 se închideau companii pentru 9 -10 lei, se suspenda activitatea acelor companii pentru câteva luni de zile”, a adăugat Teodorovici.

Lasă un răspuns