Una dintre cele mai mari scriitoare din lume a încetat din viață

  • njwc.info
  • februarie 19, 2016
  • 0

Câștigătoarea premului Pulitzer pentru cel mai bun roman de ficțiune, Harper Lee, a murit la vârsta de 89 de ani, potrivit BBC News. Informația a fost confirmată de primăria din orașul ei natal, Monroeville, Alabama. Autoarea este cunoscută pentru romanul „Să ucizi o pasăre cântătoare”, volum scris în anul 1960 și care i-a adus premiu Pulitzer. Romanul a fost vândut în peste 30 de milioane de copii în toată lumea.

Până anul trecut, autoarea nu a mai publicat niciun roman. În iunie 2015 a fost lansat romanul „Go Set a Watchman”, o continuare a primului volum „Să ucizi o pasăre cântătoare”.

Noul roman „Go Set a Watchman” aduce în scenă aceleași personaje din primul roman al autoarei, dar douăzeci de ani mai târziu. De remarcat că „Go Set a Watchman” a fost scris în anii ’50, înainte de „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, care a fost lansată în 1960, a vândut peste 30 de milioane de exemplare și a fost tradusă în peste 40 de limbi, potrivit .

Romanul „Go Set a Watchman” a rămas într-o cutie de carton timp de 55 de ani și a fost redescoperit vara trecută.

Harper Lee născută în localitatea Monroeville din statul american Alabama la 28 aprilie 1926 a avut din copilărie o înclinație pentru lectură și a fost bună prietenă a viitorului mare scriitor Truman Capote.

sursa: ; foto:

Lasă un răspuns

комплексный ремонт квартир киев

Лавовый гриль купить

https://best-mining.com.ua