Un tânăr din Arad a fost prins de două ori în aceeași zi, în timp ce conducea sub influența alcoolului

  • njwc.info
  • July 4, 2018
  • 0

Polițiștii rutieri cercetează un tânăr pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

„Polițiștii au depistat iei, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Andrenyi Karoly, din municipiu, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

La mai puțin de trei ore după constatarea infracțiunii, bărbatul a fost depistat din nou, conducând un autoturism pe Bulevardul Revoluției. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolmie de 0,98 mg./l. alcool pur în aerul expirat” a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Poliției Arad.

Bărbatului i-au fost recoltate  probe biologice, fiind întocmit încă un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Leave a Reply