Preţul energiei electrice pentru populaţie ar putea scădea de la 1 iulie cu doar 1-2%

  • njwc.info
  • June 13, 2016
  • 0

Preţul energiei electrice pentru populaţie ar putea scădea de la 1 iulie cu 1-2%, odată cu reducerea preţului pe piaţa liberă şi cu scăderea tarifului de transport, a declarat, luni, 13 iunie, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, la Forumul Energetic Regional FOREN 2016.

 

„De la 1 iulie, parcurgem încă o etapă pentru dereglementarea preţurilor pentru consumatorii casnici, astfel încât, în coşul de consum, în loc de 40% energie cu preţ reglementat, 60% cu preţ liber, se va institui coşul 70% preţ liber, 30% reglementat. Există o consistentă scădere pe piaţa angro, ceea ce ne face să credem, corelat cu ieftinirea activităţii de transport, la o scădere cu 1-2% la preţul final”, a explicat preşedintele ANRE.

 

Potrivit acestuia, şi tarifele de transport ar putea scădea de la 1 iulie.

 

„În fiecare an, ANRE ajustează tarifele de transport pe baza unor documente tehnice. Se fac prognoze în special legate de cantităţile care vor fi transportate. Cu cât volumul este mai mic, cu atât tariful creşte — şi invers. S-a constatat că a existat o creştere de volum, astfel că tarifele trebuie ajustate în sensul scăderii. La ora actuală, este în dezbatere o scădere cu 7% a tarifului de transport”, a adăugat oficialul ANRE.

 

Tariful de transport reprezintă circa 7% din preţul final al energiei electrice.

 

 

Sursa:

Leave a Reply