Premierul francez nu vede posibilă ridicarea rapidă a controalelor instituite la frontierele interne ale spațiului Schengen

  • njwc.info
  • ianuarie 13, 2016
  • 0

Premierul francez, Manuel Valls, consideră că amenințările teroriste și valul de refugiați sunt motive suficient de întemeiate pentru restabilirea controalelor la granițele interne ale spațiului Schengen, iar aceste ‘măsuri excepționale’ trebuie menținute până când vor exista ‘garanțiile necesare privind controalele la frontierele externe’ ale Schengen, consemnează agenția EFE.

Șeful executivului francez și-a exprimat această opinie în ședința de guvern de miercuri și a subliniat că pentru țara sa prioritatea anului care a început este restabilirea controlului la frontierele externe ale spațiului Schengen în cadrul luptei antiteroriste. El a avertizat că nicio țară nu este scutită de amenințări, după cum dovedește atentatul produs marți la Istanbul.

Prin urmare, Valls a repetat soluțiile propuse de Franța pentru securizarea spațiului Schengen, și anume controlul sistematic la frontierele externe, implementarea registrului cu numele pasagerilor companiilor aeriene (PNR) și reducerea fluxului de imigranți ilegali.

Pentru realizarea acestor obiective, el a insistat asupra grăbirii creării centrelor hotspot din Grecia și Italia, unde migranții sunt înregistrați și separați în refugiați și imigranți economici, constituirea unui corp european de pază de coastă pentru protejarea frontierelor maritime, cooperarea cu celelalte țări care găzduiesc refugiați și ‘tratarea cauzelor profunde ale migrației’.

Premierul francez a subliniat că ‘aceste măsuri trebuie aplicate în mod obligatoriu anul acesta’, dar până la aplicarea lor se impune utilizarea ‘mijloacelor europene și naționale’ care să urgenteze deschiderea centrelor hotspot și să se garanteze aplicarea planului de acțiune convenit de UE cu Turcia.

În opinia sa, toate aceste elemente trebuie să constituie ‘baza unui pact european de securitate esențial pentru supraviețuirea spațiului Schengen și indispensabil în fața provocării migrației și amenințării teroriste’.

Franța a restabilit temporar controalele la granițe după atentatele teroriste de pe 13 noiembrie.

În ședința de guvern desfășurată miercuri, premierul Manuel Valls a mai precizat că celelalte priorități europene majore ale Franței pentru anul în curs sunt ‘mobilizarea dispozitivelor europene pentru ocuparea forței de muncă’ și ‘combaterea dumpingului fiscal și social’.

 

 

Sursa: 

Lasă un răspuns