O Cortină de Fier DIGITALĂ cade peste Internet. COMPLICITATEA dintre Big Brother şi Big Data

  • njwc.info
  • februarie 2, 2019
  • 0
Dictatura şi totalitarismul se instalează pe Internet. O mână de companii monopoliste, tutelate ideologic de Stânga, controlează vieţile oamenilor.

O excepţională analiză a lui Daniel Greenfield pentru Front Page Magazine.

Presiunile economice nu au reușit să reglementeze Internetul. Studiourile cinematografice și casele de discuri indignate au reușit să-i blocheze pe unii dintre pionierii răspândirii de fișiere dar și-au rupt dinții cu YouTube al Google.

Companii de internet precum Amazon, Google, Cragilist,eBay sau Netflix au nimicit industrii întregi de detailiști, de la presa locală la închirierea de video, făcând să dispară zeci de mii de slujbe. Și nimic.

Nici o presiune din partea intereselor economice nu a putut închide Internetul. Politicienii au fost prea dopați de o viziune despre progres alimentată de creșterea economică încât nu au priceput nimic.

„O cortină de fier a coborât peste continent”, a avertizat cândva Winston Churchill. O cortină de fier digitală cade acum peste Internet. Libertatea de expresie, așa cum o știam odinioară, va fi terminată într-un deceniu.

Internetul va râmăne întotdeauna un loc gălăgios, dar va fi un zgomot administrat al cutiilor de rezonanţă, un sistem moderat în care punctele de vedere divergente vor fi proscrise și epurate cât mai rapid după identificarea lor.

Cauzele politice ale căderii celor două cortine de fier sunt identice. Uniunea Sovietică (atunci) și Stânga Americană (acum) au triumfat și au moștenit o întinsă regiune haotică pe care au trebuit / trebuie să o stabilizeze și să o pună sub control.

Victoria Uniunii Sovietice a fost una militară asupra unor teritorii fizice, în timp ce Stânga Americană a cucerit teritoriile comunicaționale vechiului regat al culturii, presei, divertismentului și publicității.

Odată obținute aceste cuceriri, ea își extinde controlul asupra marilor corporații și asupra guvernelor. În acest scop, trebuie să elimine vocile independente de pe Internet, care constituie o amenințare la adresa monopolizării mesajului.

Cucerirea Internetului de către o mână de monopoluri, politizarea conducerii corporațiilor și panica legată de Trump și Brexit au creat o oportunitate unică. Pretextul oficial pentru lovitura de forță l-au reprezentat „fake news”: un termen definit prost pentru a defini „dezinformarea”.

Falsa panică s-a bazat pe vechile panici legate de capacitatea Internetului nereglementat de a influența societatea. De data aceasta, însă, a fost legată de Ruși, clasica amenințare străină, care făcea libertatea de expresie prea periculoasă pentru a fi menținută.

Criza „Fake news” a pretins că influența străină în spațiul public reprezintă o amenințare la adresa securității. Un argument periculos, deoarece avea rădăcini în toate, de la Extratereștri la Revoltă împotriva Guvernului și până la Războiul Rece.

Acum câțiva ani, ideea cenzurării Internetului pentru a face față unei amenințări la adresa securității naționale ar fi părut o intrigă de Hollywood prea puțin plauzibilă. Însă puterea culturală crescândă a Stângii Americane îi permite să pună cu rapiditate mâna pe o idee bizară și să o integreze într-un mandat politic în câteva luni sau în câțiva ani.

„Patru picioare bun. Cenzura pe Internet și mai bună.”

Alegerile americane au trebuit protejate de Ruși prin reglementarea, supravegherea și monitorizarea Internetului. Cenzura guvernului era în continuare ilegală. Însă cucerirea Internetului de către o mână de monopoluri a făcut posibilă cu ușurință exercitarea unei presiuni de sus în jos asupra câtorva platforme. Companiile de relaţii sociale, odinioară libere, au fost redefinite ca edituri având drept sarcină să combată „fake news”.

Absenţa responsabilităţii pentru conţinutul postat de utilizatori a permis unor companii precum Google, filiala sa YouTube, Amazon şi Facebook, să se dezvolte până la dimensiuni colosale fără a risca sancţiuni din partea societăţilor ale căror conţinut şi drepturi erau violate de utilizatorii lor.

Aceasta a însemnat că motorul de căutare Google putea indexa şi crea linkuri către toate felurile de materiale care violau copyrightul. Şi că Facebook nu a fost ţinută responsabilă pentru imaginile pe care utilizatorii le-au descărcat pe profilurile lor, dar în scopuri profitabile.

Această uopie a fost posibilă de „Communications Decency Act”, un text legislativ aproape uitat din era Clinton, care avea ca scop să-i protejeze pe copii de pornografie. Partea privind „decenţa” a fost rapid invalidată de tribunale pentru că viola Primul Amendament. Însă o frază particulară a CDA, „Nici un furnizor sau ultilizator al unui serviciu informatic interactiv nu poate fi tratat ca editor sau purtător de cuvânt al nici unei informaţii oferite de un alt furnizor de informaţii” a permis un nivel de imunitate aproape nelimitat pentru companiile de internet în faţa reglementărilor guvernamentale.

Mai clar formulat, aceasta însemna că dacă încărcai pe YouTube un extras din filmul tău Marvel favorit, Google nu putea da în judecată Disney. Furnizorii nu erau responsabili de ceea ce făceau utilizatorii.

CDA a dorit să reglementeze Internetul, dar l-a dereglementat de tot.

De aceea, YouTube a prosperat, iar Napster a murit. CDA a făcut posibil uriaşul monopol al companiilor de Internet dându-le verde. Însă acest lucru a făcut libertatea pe Internet mai vulnerabilă. Google şi Facebook s-au umflat enorm fără să trebuiască să-şi facă griji de reglementările guvernamentale sau de traducerile în justiţie ale companiilor.

Însă odată ce un puternic curent politic care a pus stăpânire pe cultură a decis că a venit momentul pentru ca Internetul să fie cenzurat, acesta şi-a impus rapid voinţa asupra celor câtorva companii monopoliste, care în majoritate erau de acord cu el.

De data aceasta, nu va mai fi o reglementare guvernamentală. Presiunea socială exercitată de Stânga prin intermediul presei, deja foarte motivată de a ataca platformele sociale şi de căutare care îi controlau traficul, combinată cu acţiunea europenilor, va face treaba.

Platformele vor fi transformate în editori şi însărcinate cu obligaţia, nu de a-şi servi utilizatorii lor gratuiţi, nici măcar clienţii de publicitate plătită, ci binele social, aşa cum este el definit de cutiile de rezonanţă. Sarcina lor va fi de a promova un conţinut corect din punct de vedere politic, precum cel al presei, şi de a penaliza conţinutul politic incorect, produs de conservatori. Şi cortina digitală cade.

Cele două forţe motrice, consolidarea culturală a Stângii Americane şi consolidarea economică a monopolurilor Internetului, se întâlnesc şi se aliază pentru a forma un nou mediu. În acest mediu, libera exprimare şi orice tip de individualism aflat în afara curentului constituie un fenomen periculos.

Monopolurile de Internet, care îşi numără bazele de utilizatori cu sutele de milioane sau chiar cu miliardele, îşi pot trata utilizatorii doar ca pe întreguri colective, urmărite, măsurate şi transformate de maşini de algoritmi în canale profitabile.

Iar Stânga Americană, ca şi predecesorul său Sovietic, apreciază că deşi poate exista o infinitate de genuri, există un singur mod corect de abordare.

Atât Big Data cât şi Big Brother câştigă bani şi putere atunci când pot prezice ce vei face şi te influenţează ce să faci. Big Brother îi oferă lui Big Data tehnici pentru determinarea comportamentelor utilizatorilor prin intermediul presiunii venite din partea persoanelor similare, în timp ce Big Data îi oferă lui Big Brother noi mijloace de a supraveghea şi manipula atitudinile umane.

Sufletul Internetului era odinioară la fel de anarhic ca infrastructura lui. Odată cu consolidarea infrastructurii, Internetul a devenit un mediu colectivist. Iar individualitatea a ajuns să fie proscrisă.

Un mediu centralizat va fi prin natura sa colectivist. Este imposibil să fie altceva. Şi atunci când o mână de companii controlează Internetul, ele devin punctul lui slab politic şi cultural. Orice guvern sau mişcare totalitară cu care se înţeleg va putea controla Internetul.

Dacă dorim un Internet deschis, trebuie din nou să-l privim ca pe un mediu haotic de companii concurenţiale, nici una dintre ele neputând deveni atât de mare încât să ţină în mâinile ei viitorul Internetului şi pe al nostru.

Reglementarea guvernamentală joacă un rol important, dar nu controlând monopolurile, o politică nefericită care ar conduce inevitabil la sfârşitul libertăţii de exprimare, ci subminându-le şi distrugându-le. Cucerire unei pieţe, altădată libere, de un număr mic de monopoluri nu este doar o simplă problemă de Internet, ci se va repercuta asupra unor vaste domenii ale vieţii americane, de la Sănătate la Finanţe.

Cenzurarea Internetului este manifestarea acestei probleme mai mari. Şi este problema tot mai mare a Stângii.

Stânga nu s-a temut niciodată de marile corporaţii. Ele sunt uşor de controlat şi de intimidat. De ceea ce se teme ea cu adevărat este o societate deschisă, dinamică, cu numeroase centre de putere, care apar şi dispar şi fără nici un fel de pârghie facilă de control total. Stânga este construită pentru a cuceri structuri de putere statice. Când o societate este deschisă, atunci ea nu poate câştiga.

Pieţele libere nu sunt o idee abstractă care poate exista în afara unei fricţiuni dinamice a competiţiei active. Când câteva monopoluri îţi controlează serviciul de telefonie, internetul şi sănătatea, cum plăteşti la băcănie şi unde îţi faci cumpărăturile, şi libertăţile tale îţi vor fi monopolizate.

O societate de monopoluri corporatiste va deveni inevitabil o societate de monopoluri politice.

Singurul mod de a-l opri pe Big Brother este de a opri Big Data.

Lasă un răspuns