Numarul celor decedati in tragedia de la Colectiv a ajuns la 41

  • njwc.info
  • noiembrie 7, 2015
  • 0

Alte nouă persoane rănite în incendiul din Clubul Colectiv au murit, sâmbătă, la Spitalul de Arşi, la Floreasca şi la Universitar, dar şi în Olanda, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând astfel la 41.

Părinţii tânărului Alexandru Hogea, rănit în incendiul de la Colectiv şi transferat sâmbătă în Austria, au ajuns cu o cursă de linie la Bruxelles, acolo unde li se spusese că va fi dus fiul lor, ulterior aflând că el a fost transportat la clinica AKH din Viena şi îndreptându-se şi ei spre Austria. Potrivit unor surse apropiate familiei, soţilor Hogea li s-a spus, la Spitalul Universitar, unde era internat fiul lor, că acesta va fi transferat la un spital din Bruxelles, transmite Mediafax. La ora transmiterii acestei ştiri, părinţii tânărului se îndreaptă către capitala Austriei pentru a fi alături de băiat.

Veştile sumbre vin una după alta. În urmă cu puţin timp, s-a mai stins un pacient care avea arsuri extrem de grave, internat la Spitalul „Bagdasar-Arseni“. Potrivit medicilor, intrase în şoc cardio-respirator şi, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Este vorba despre tânăra Mavi Sterian, care s-a stins din viaţă la doar 25 de ani.

Sâmbăta neagră nu s-a încheiat. Numărul celor morţi în urma tragediei de la Clubul Colectiv a ajuns, în această seară, la 40. Încă o pacientă cu arsuri grave, intubată şi aflată în stare critică, a murit la Spitalul Floreasca. Potrivit medicilor, starea femeii de 30 de ani (Elena Toader) s-a deteriorat în cursul zilei de sâmbătă şi nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Andrei Galuţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, este unul dintre cei opt răniţi în incendiul din clubul Colectiv care au fost transferaţi în spitalele din Olanda, familia acestuia anunţând pe Facebook că a ajuns cu bine. „Andrei a ajuns în Olanda, este la spital… Doamne, mulţumim… acum fă te rog şi pe mai departe minuni şi ai grijă de toţi. Şi dă-le putere şi la medici, şi părinţilor lor“, scrie Nicoleta Belean, cumnata solistului. Andrei Galuţ este internat în spitalul din oraşul olandez Beverwijk. Familia face apel la românii care se află în Olanda, în măsura în care pot, să o susţină pe mama lui Andrei, Mariana Belean, care se află alături de fiul ei. Andrei Galuţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, era internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri şi intoxicaţie cu fum, fiind ventilat mecanic.

sursa adevarul.ro

Lasă un răspuns

https://fiat.niko.ua

best-cooler.reviews/category/rubbermaid/

medicaments-24.net/kamagra/kamagra-soft