Moncler își pregătește planul de extindere în România. Producătorul anunță noi angajări

Niciun comentariu

Brandul italian de modă de lux Moncler, unde preţul unei geci depăşeşte 1.000 de euro, are o fabrică cu 900 de salariaţi în România, la Bacău, care realizează aproximativ 20% din producţia globală.

”Moncler va continua să investească în dezvoltarea fabricii de la Bacău, cu scopul de a-şi consolida prezenţa în România”, a declarat omul de afaceri Remo Ruffini, pentru Capital, întrebat care sunt planurile Moncler în România în 2019.

Fabrica din Bacău are o capacitate medie anuală de producţie de aproximativ 200.000 de articole şi este singura unitate de producţie din afara Italiei deţinută de Moncler.

”Le oferim angajaţilor noştri un spectru larg de beneficii, care vizează asigurarea bunăstării acestora, cum ar fi investigaţiile medicale periodice, transportul către şi dinspre fabrică, oportunităţi de instruire şi dezvoltare şi multe altele. Organizăm cursuri de specialitate pentru angajaţii noştri cu traineri aduşi tocmai din Milano. În , oferim oportunităţi pentru generaţia următoare, deoarece am început deja să primim stagiari de la liceele locale”, a precizat el.

În prezent, produce doar articole de îmbrăcăminte pentru adulţi, în principal jachete cu puf.

”Ne dorim ca unitatea noastră din Bacău să fie una dintre fabricile de îmbrăcăminte cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din Europa”, precizează Ruffini.

În România, vrea să creeze un centru industrial şi tehnologic de cercetare-dezvoltare pentru jachetele cu puf şi să realizeze o integrare pe verticală pentru o parte din producţia sa.

”Obiectivul nostru este de a face din România un centru internaţional de producţie şi dezvoltare pentru Moncler. Ne propunem, aşadar, să investim în continuare pe piaţa locală”,  a adăugat Remo Ruffini.

Filiala Moncler din România, Industries Yield, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 11 milioane euro şi un profit net de 1,74 milioane euro.

Întrebat dacă ia în calcul să deschidă un magazin şi în România, omul de afaceri precizează că, pentru moment, îşi concentrează atenţia pe producţia de la fabrica din Bacău, Moncler având o strategie de retail foarte bine definite”, dar deocamdată nu are în plan deschiderea unui magazin în România.

Începând cu 30 septembrie 2018 reţeaua de distribuţie monobrand a Moncler este formată din 214 magazine operate direct, opt dintre ele fiind deschise în acest an.

Moncler deschide noi magazine în fiecare an, gândeşte noi colecţii şi începe noi proiecte, subliniază el.

”Puteţi vedea această dinamică şi în evoluţia numărului nostru de angajaţi. La finalul lui 2017, Moncler avea aproximativ 3.500 de angajaţi la nivel internaţional, cu 9% mai mulţi decât în 2016. Dintre aceştia, 26% se aflau în România, mai mulţi decât în Italia sau în Japonia, unde se regăseau 23%, respectiv 12% din toţi angajaţii noştri. În ultimii ani, am devenit din ce în ce mai familiarizaţi cu forţa de muncă calificată din zona Bacăului”, a precizat Ruffini.

Moncler, prin subsidiara Industries Yield, este unul dintre cei mai mari angajatori din judeţ.

”În condiţiile în care intenţionăm să creştem capacitatea de producţie a fabricii, anticipăm că şi efectivul de personal va evolua, urmând să investim în cursuri de specialitate, pentru calificarea acestora. Ceea ce urmărim este specializarea unui grup semnificativ de angajaţi în producerea de jachete de puf Moncler la cele mai înalte standarde de calitate la nivel global”, a mai spus Remo Ruffini.

Întrebat cum estimează că va evolua piaţa de haine de lux din România, acesta spune că, la fel ca în toate industriile de modă din întreaga lume, a observat ”o creştere consistentă în ultimii ani a sectorului de lux din Europa Centrala şi de Sud-Est per ansamblu”.

Brandul Moncler este prezent în cele mai importante magazine multi-brand şi de lux, iar magazinele proprii se găsesc pe cele mai prestigioase străzi comerciale şi în cele mai luxoase staţiuni de vacanţă.

”Într-o piaţă din ce în ce mai competitivă, construirea unei relaţii durabile cu clienţii depinde nu numai de calitatea şi designul produselor, ci şi de capacitatea de a le oferi acestora o experienţă specială, convingătoare şi consecventă indiferent de zona geografică în care se află sau de canalul ales pentru interacţiunea cu brandul”, a punctat omul de afaceri.

În 2018, Moncler a anunţat noul proiect Retail Excellence 2.0, cu accent pe a face produsele disponibile în toate formatele de retail, inclusiv în mediul online.

”Lumea de astăzi se schimbă într-un ritm alert. Consumatorii doresc din ce în ce mai mult o relaţie directă şi continuă cu brandul. Acest lucru a fost realizat cu proiectul Moncler Genius lansat în februarie 2018. Acesta reprezintă o nouă viziune creativă şi de afaceri pentru companie: colecţii diferite lansate lunar, prezentare printr-o abordare 360, care îmbunătăţeşte semnificativ interacţiunea cu clienţii”, a afirmat Ruffini.

Istoria Moncler în România

Moncler a achiziţionat în România două fabrici în judeţul Bacău, Sărata în localitatea cu acelaşi nume şi Dialma din oraşul Bacău, ambele au făcut parte înainte de achiziţie din reţeaua de furnizori ai Moncler. Pentru a-şi eficientiza operaţiunile, a decis să o închidem pe prima, păstrând, însă, toţi angajaţii, şi să îşi concentreze eforturile pe facilitatea de producţie din Bacău. Moncler a finalizat, în 2016, configurarea fabricii din Bacău.

Începând cu 2016, Moncler a investit aproximativ 7 milioane de euro în Bacău în achiziţia terenului, modernizarea clădirii şi a echipamentelor, utilajelor şi a tehnologiei, dar şi în îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor din fabrica din oraşul Bacău. Resurse semnificative au fost investite şi pentru retehnologizarea fabricii din Bacău.

Aproximativ 45% din totalul investiţiilor realizate până în prezent au fost direcţionate către achiziţia de echipamente de ultimă generatie şi îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă.

Bacăul a fost ales pentru această investiţie pentru că ”zona este renumită pentru că are o industrie textilă dinamică în care lucrează oameni specializaţi şi bine pregătiţi”, spune Ruffini.

”Această fabrică a consolidat importanţa strategică a României pentru grup, ca prima fază a unui proiect prin care ne propunem crearea unei platforme industriale puternice în ţară”, menţionează el.

Istoria brandului Moncler începe în 1952. Numele este o abreviere a oraşului alpin Monestier-de-Clermont, Grenoble (Franţa), unde au fost produse primele articole şi echipamente montane sub acest brand. În prezent, sediul companiei este in Italia. Evoluţia mărcii a devenit urbană fără a renunţa niciodată la spiritul sportiv, care este parte din esenţa Moncler.

În 2003, Remo Ruffini a preluat compania, acesta ocupând în prezent funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general.

Moncler s-a listat pe 16 decembrie 2013 la Bursa din Milano.

Începând cu 30 septembrie 2018 reţeaua de distribuţie monobrand a Moncler este formată din 214 magazine operate direct, însă colecţiile Moncler sunt distribuite şi în marile magazine internaţionale multi-brand.

Moncler este o companie listată la Bursa din Milano. În primele nouă luni ale anului, Moncler a înregistrat venituri consolidate de 872,7 milioane euro, în creştere cu 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În 2017, veniturile Moncler au depăşit 1,19 miliarde euro. La finalul lui 2017 Moncler avea 3.498 de angajaţi scrie

Category: njwc.info
Tags: , ,

Lasă un răspuns

www.best-products.reviews

https://renault.niko.ua

https://mitsubishi.niko.ua
Meniu