Mii de profesori protestează în Capitală

  • njwc.info
  • iunie 1, 2016
  • 0

Mii de profesori protestează, miercuri,  în faţa Guvernului, după runde întregi de negocieri eşuate cu miniştrii tehnocraţi. protestatarii urmează să plece în marș către Palatul Cotroceni.

Circa 15.000 de sindicalişti din învăţământ, alături de reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor, protestează, miercuri, în Capitală, aceștia solicitând o salarizare echitabilă.

La acţiunea de protest participă reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, ai Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

Potrivit sindicaliştilor, protestul este generat de eşuarea negocierilor cu Guvernul României referitoare la salarizarea din învăţământ dar şi de alte nemulţumiri.

Profesorii cer mărirea salariilor cu 10% de la începutul anului viitor, o variantă pe care guvernul Cioloş spune că nu o poate accepta.

Calendarul protestelor organizate de Blocul național sindical (BNS)

 

Miercuri, 1 iunie – protestul sindicatelor din Educaţie

Joi, 2 iunie – protestul sindicatelor din industria constructoare de maşini şi transporturi

Vineri, 3 iunie – protestul sindicatele din sectorul energetic

 

 

Sursa:

Lasă un răspuns