‘Metallica’ oferă fanilor un fragment muzical care ar putea face parte din viitorul său album

  • njwc.info
  • December 25, 2015
  • 0

‘Metallica’, grupul simbol al muzicii ‘heavy metal’, care nu a mai lansat nici un album în ultimii șapte ani, a deschis apetitul fanilor difuzând pe site-ul său un scurt fragment care ar putea fi inclus pe noul său album, informează agenția France Presse (AFP).

Într-un  difuzat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, James Hetfield a prezentat fanilor un fragment, fiind ‘ajutat’ de o pisică care apasă butonul computerului pentru a începe înregistrarea.

Fanii pot asculta 15 secunde de sunet inimitabil de chitară saturată, cântate de ‘Metallica’, însoțite de cuvinte indescifrabile pronunțate, cu vocea răgușită, de James Hetfield.

Videoclipul, difuzat marți, a reînviat imediat speculațiile cu privire la lansarea unui nou album al ‘Metallica’, care ar fi primul după cel din 2008 intitulat “Death Magnetic”.

Sursa foto: Metallica / 

Când ‘Metallica’ a concertat în Canada, în septembrie anul acesta, bateristul Lars Ulrich a declarat pentru ‘Journal de Quebec’ că un nou album va fi lansat la mijlocul anului 2016.

Dar apoi chitaristul Kirk Hammett a spus la un post de radio local din statul New York că albumul va ieși, “în cel mai rău caz”, la începutul anului 2017.

Potrivit lui Hammett, albumul va fi similar cu ‘Death Magnetic “, care a revenit la rădăcinile ‘heavy metal’ după o perioadă de experimente.

‘Metallica’ a contribuit la dezvoltarea în anii 1980 a ‘thrash metal’, un stil muzical mai agresiv și axat pe muzicalitate, în opoziție cu genul ‘metal’ care era influențat de muzica pop și, de asemenea, mai incandescent.

Grupul californian a planificat un singur concert în 2016, la San Francisco, o zi înainte de Super Bowl, finala Campionatului de Fotbal American, precizează AFP.

Leave a Reply