Medicul pentru care au demisionat toţi colegii: „Noi nu am cerut bani, noi am cerut principii”

  • njwc.info
  • mai 14, 2018
  • 0

Medicul Hadrian Borcea este șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Judeţean Oradea din 2006.

Anul acesta, din cauza a două acte normative naționale și a unei decizii locale, s-a văzut pus în situația de a nu-și mai putea respecta principiul după care condusese Unitatea.

Așa că a demisionat.

Era vineri, 4 mai, şi, în decurs de câteva ore, toţi ceilalţi 40 de medici de la UPU i-au urmat exemplul. Apoi, asistenții și-au anunțat și ei intenția de a demisiona.

Între timp, autoritățile locale reveniseră asupra deciziilor. Iar autorităţile naționale se pregătesc să modifice din nou grila de salarizare, pentru a nu se trezi cu o grevă generală în tot sistemul sanitar.

Am fost la Oradea să-l întâlnim pe doctorul Hadrian Borcea şi l-am rugat să ne vorbească nu doar despre gestul de onoare al colegilor săi, ci mai ales despre Sănătatea din România şi despre efectele pe termen lung ale legii salarizării.

Am aflat că pericolele majore sunt plecarea specialiştilor din spitalele mari și dispariția interesului pentru gărzi, care vor fi plătite mai prost.

Dar și că, atâta timp cât o echipă rămâne unită, chiar și în sistemul public, ea poate să lupte pentru decenţă şi să-și protejeze drepturile.

 

Ce spune despre dumneavoastră, ca șef al unității, faptul că toți colegii au hotărât să vă susțină gestul?

Hadrian Borcea: Pentru mine a fost ceva extraordinar. Eu am luat decizia și, recunosc, am luat-o fără să mă consult cu ei. Asta a fost, probabil, una dintre greșelile mele.

Dar nici nu mai puteam face nimic pentru ei. Și atunci decizia lor a fost, cumva, o chestiune de moral pentru mine. Dar, în același timp, m-a introdus într-un coșmar, pentru că mi-am dat seama ce se va întâmpla cu ei dacă lucrurile merg prost.

Am încercat − vineri, sâmbătă, duminică −, am avut întâlniri repetate și le-am prezentat ce se întâmplă. Și nu i-a interesat.

Apoi am avut o întâlnire personală cu primarul (Ilie Bolojan − n.r.) și am crezut că ceea ce le-a promis el îi va convinge. Și au spus: Nu! Mergem alături de tine!

Ei trebuiau doar să accepte ca omul care mă înlocuiește de câte ori sunt plecat să-i conducă în perioada următoare. Era un compromis acceptabil, eu așa m-am gândit.

Dar ei nu au vrut. Asta a fost pentru mine ceva extraordinar. Wow!

− Deci dumneavoastră le-ați spus că vreți să demisionați…

− Că am demisionat. Deja demisionasem. Și ei s-au mobilizat, într-o oră au fost toți la spital. Am venit aici şi eram rupt, după 5 ore de urlete continue cu managerul spitalului.

Și le-am spus: Îmi pare rău, n-am mai avut nicio soluție.

De fapt, demisia mea așa suna: Nu mai reprezint o soluție ori o resursă pentru acest spital și închiderea căilor de comunicare mă determină să îmi dau demisia.

Le-am spus. Şi a fost o reacție − Nu se poate! Într-o oră erau toți la spital, a venit și managerul, iar lucrurile au evoluat în două-trei ore.

A avut loc discuţia cu managerul, când și ei au realizat că el este prost sfătuit. Că nu trebuie să cunoască el toată legislația muncii, dar trebuie să aibă consilieri. Și au decis să mergem așa.

Miercuri am avut întâlnirea în care găsisem calea de compromis, dar ei au rămas fermi: Ok, asta e problema cu salariile, dar cu tine ce se întâmplă?!

Era o problemă de reîncadrare, de normă… Și aceiași pseudospecialiști au spus că nu știu cum se poate face. După două zile au găsit o soluție.

− Deci, colegii v-au ținut spatele.

− E o experiență de viață pentru mine, care mi-a arătat că am construit o echipă. E unicul beneficiu al acestor ani: eu sunt medic-șef la UPU din 2006. Lucrez în acest serviciu din 2000.

Marele beneficiu al meu, personal, este că am creat această echipă și că această echipă funcționează. Așa cum trebuie să funcționeze. Și că a trecut acest test.

Le-am dat un cadou: pentru că e un moment în care ei au depășit o condiție, le-am dat ieri cadou tricourile acestea. (Interviul a avut loc vineri, 11 mai − n.r.)

„Dacă te porţi ca o oaie îndeajuns, lupii vor veni”, acesta e mesajul pe care medicul Hadrian Borcea l-a scris pe tricourile oferite colegilor săi.

− Ce-au zis?

 Le-a plăcut. Este ideea unui prieten de la Salvamont, e o parafrazare. Și mi-a dat voie să o folosesc.

− Credeți că situaţia ar fi fost luată în seamă dacă ei nu făceau gestul de a vă susţine?

 Răspund sub forma asta: sunt ferm convins că faptul că am funcționat împreună, 41 de medici, le-a arătat că e ceva.

Asocierea între un principiu și o reacție a unui grup atât de determinat le-a dovedit că, măi, poate că principiul ăla totuși e bun. Deci, i-a determinat să analizeze principiul.

Și-n final s-a dovedit că ei nu bani au vrut. Miercuri (9 mai − n.r.), când a fost ultima negociere, am spus: Eu am o soluție bună și una mai puțin bună.

Bună: sporul minim pentru asistenți și reluarea principiului de gradare de la 1 mai. Mai puțin bună: zero la toată lumea pe aprilie, ca spor, până sunteți capabili să faceți calculele corect.

Deci, nu aplicăm un principiu prost, ci nu-l aplicăm deloc. După care, în mai, să se dea retroactiv.

Ei au spus: Avem și noi o soluție. Soluția era să scadă și mai mult sporul, orele de sâmbătă și duminică și cele de gardă, și majorăm la toată lumea sporul de condiții de muncă cu 5%.

Deci, la medici ar fi crescut de la 22 la 27%, la asistenți de la 41 la 46%. Asta mi-a arătat că habar nu au ce vorbesc.

Ce s-ar fi întâmplat: tuturor asistenților din spital le-ar fi scăzut sporurile; poate ăla de condiții de muncă ar fi crescut, dar scădeau cu 20-25% sporurile pentru orele de sâmbătă-duminică.

Ca să ce? Ca să le crească tuturor medicilor din spital sporul celălalt cu 5%. Asistenții s-ar fi sacrificat să mai crească puțin salariul medicilor. Evident că nu e acceptabil.

− Toate detaliile acestea sunt destul de greu de înțeles pentru cine nu cunoaște sistemul medical. Dacă, de pildă, nu aveți suficiente venituri ca să dați sporuri?

 Întotdeauna vor exista venituri, pentru că ele vin în urma exercitării actului medical.

Primăria nu dă niciun leu pentru salariile medicilor şi asistenților. Aceste salarii vin de la Minister, de la Casa de Asigurări de Sănătate, prin contracte. Sunt stipulate anual prin contracte.

Problema este că, din această pușculiță a tuturor veniturilor, doar 30% pot merge pe sporuri, și aici e discuția.

Venituri vor fi. Salariile UPU, în totalitate, sunt plătite de Ministerul Sănătății. Și dacă s-ar fi decis un spor mai mare cu 1000% pentru medicii UPU, Ministerul ar fi dat acele sume.

− După ce s-a aflat de demisii, v-au sunat colegi din țară?

 Nu. Doi colegi. De ce? Pentru că fiecare și-a primit firimitura cu care s-a simțit mulțumit. Știți care e culmea? Azi mă sună un coleg care e şef de UPU într-un spital județean.

Era puțin malițios: Dacă n-ai reușit să rezolvi cu tine, să știi că te primim noi, că noi dăm spor UPU 60% la toată lumea.

Și îl întreb: Cum ați ajuns aici? Era exact aceeași soluție pe care am refuzat-o noi, de a le reduce asistenților banii pentru orele de sâmbătă și duminică.

Și când i-am spus chestia asta, a zis: Te sun imediat… Nu m-a mai sunat.

Eu am trecut acum la lupta cealaltă. Ok, noi am demisionat. Faceți și voi același lucru când v-ați dat seama că ați greșit?

Nu se poate să aduci niște oameni la pragul de a renunța la o viață. Asta nu pot să le-o iert.

Nu celor două instituții, Primărie și Spitalul Județean. Ci oamenilor care i-au sfătuit pe conducătorii celor două instituții să aleagă această cale. Și ei se știu foarte bine cine sunt.

Pentru că, din câte am înțeles, unul dintre personajele malefice nu va mai fi pe poziția respectivă începând de luni (14 mai − n.r.), dar nu pe propria-i demnitate, ci prin faptul că s-a găsit un înlocuitor. E un pas mic.

Deci, le reproșez coșmarul în care ne-au adus. În al doilea rând, vreau să atrag atenția asupra faptului că eu respect și primarul, și managerul spitalului.

Colegii mei au fost cei care au susținut și Primăria; în ultimii 10 ani, au fost peste 100 de competiții la care colegii mei au asistat.

Deci, foarte multe sute de ore neplătite, sâmbăta și duminica. Colegii mei au venit de-acasă pentru comunitate, pentru că, în sfârșit, Oradea avea echipă de polo, de handbal, baschet, foarte bune. Și noi i-am susținut.

Primarul a zis: Vă rog! Și ei au spus: Ok. Și au făcut-o. Ei, acum primarul s-a întors împotriva salariilor medicilor. Că sunt nesimțite. Și asta m-a mâhnit puţin în modul lui de abordare.

Deci, fiind prost sfătuit, el s-a întors într-o direcție personală. Iar asta m-a descumpănit.

− Comunitatea cum a reacționat la anunțul cu demisiile?

 Comunitatea ne-a sprijinit. Nu numai în mesaje, ci și așa, comunitatea adevărată, oamenii de pe stradă.

Iar Primăria a făcut gard în jurul incompetenților care au generat situația. Eu recunosc că m-am sfătuit și cu doamna ministru Pintea, și cu doctorul Arafat, care ne coordonează pe partea de urgențe.

M-am sfătuit cu amândoi, dar decizia a fost a noastră. Noi am fost pe plan local, izolat. Chiar m-a uimit că doamna Olguța Vasilescu a menționat situația de la Oradea. Înseamnă că am contribuit puţin și noi la remedierea situației cu salarizarea.

− Totuși, cum s-a ajuns în punctul acesta, în care să demisioneze aproape întreaga Unitate de Primire a Urgențelor?

 Nu sunt omul care să renunțe. În 25 de ani de activitate, am renunţat o singură dată: mi-am dat demisia dintr-o funcţie de de conducere de la Colegiul Medicilor, pentru că am simțit că nu mai am soluții. Același lucru s-a întâmplat și aici, de fapt.

Ideea a fost așa: legea salarizării a fost publicată anul trecut. Acolo erau niște prevederi care urmau să intre în vigoare în luna martie şi de aceea mă așteptam ca aceia care puteau să găsească soluții sau să preîntâmpine ce s-a întâmplat s-o facă de anul trecut.

Am mai avut discuții cu oameni din Spitalul Județean care asigură resursa umană, pe principiul: Vine 1 martie 2018, ce facem?! Va veni o Hotărâre de Guvern – și noi bănuiam cum va fi, n-a fost o surpriză pentru nimeni.

− Adică ştiaţi de anul trecut că asta se va întâmpla?

 Da. După ce-a apărut Hotărârea de Guvern, în 30 martie, lucrurile s-au acutizat.

L-am sunat pe primar şi i-am spus care sunt riscurile, el a discutat cu conducerea Spitalului, cu resursele umane, și credeam că lucrurile vor merge bine. După care am văzut că nu se face nimic…

− Să le explicăm, vă rog, cititorilor care nu înțeleg ce s-a întâmplat.

 Legea salarizării crește salariile de încadrare ale medicilor cu 60-70%, cu aplicare de la 1 martie 2018. Dar, crescând salariul brut, și contribuțiile trecând la angajat de la 1 ianuarie, a fost oarecum compensat…

Ideea e că ar fi trebuit să crească și venitul net. Da, pentru că totul e procentual.

La medici a crescut salariul de încadrare cu 60-70%, la asistenți, cu 15-20%, în funcție de vechime, de studii, iar la infirmiere, brancardieri, personalul auxiliar, s-a spus că se va crește cu un procent lunar sau anual până în 2020.

Apărând în 30 martie Hotărârea de Guvern, ea stabilea niște sporuri. De pildă, pentru condiții de muncă: dacă un om lucrează în condiții de muncă deosebite, periculoase, care sunt foarte bine descrise acolo, primeşte un la salariu. Acesta este sporul.

Când a apărut Hotărârea de Guvern, chiar dacă nu făcuseră nimic până atunci, cei din Consiliul Local, sfătuiți de oamenii de la resurse umane din cele două Spitale (Municipal şi Judeţean), au decis să folosească aceste sporuri nu așa cum le stabilise legiuitorul − și anume așa, spor de condiții de muncă −, ci într-o măsură sindicalistă.

Adică, dacă personalului auxiliar nu i-a crescut salariul, hai să le dăm noi mai mult. Luăm de la medici, nesimțiții ăia cărora oricum le-a crescut salariul, luăm de la asistenți, care oricum au o creștere, dar nu foarte mare…

Deci, administraţia a încercat cumva să compenseze problema din legea salarizării.

− La nivel local?

− Da, la nivel local.

„La medici a crescut salariul de încadrare cu 60-70%, la asistenți cu 15-20%, în funcție de vechime, de studii… iar la infirmiere, brancardieri, personalul auxiliar, s-a spus că se va crește cu un procent lunar sau anual până în 2020”.

*

Explicați-ne puțin: salariile dumneavoastră le plătesc autoritățile locale?

− Spitalul are mai multe surse de venituri care se constituie ca venituri proprii. Spitalul are o pușculiță care se numește Venituri proprii.

În pușculița asta intră bani de la Ministerul Sănătății pentru personalul din UPU, pentru medicii rezidenți, de la Casa de Asigurări intră pentru majoritatea personalului, şi mai există pentru medicina legală.

Problema e că legea salarizării, cu toate că a dat aceste majorări, a spus: vom da și sporuri, dar sporurile cumulate, ca sumă în lei, nu pot depăşi 30% din fondul de salarii.

− Ok, dar atunci de ce reglementează Consiliul Local salarizarea medicilor de la UPU?

− Foarte bună întrebare. Nici noi nu ne dăm seama de ce. Nu trebuia să facă lucrul ăsta. Ați văzut, probabil, ieșirea doamnei în acea conferință de presă, când a spus că e un caz ciudat.

Consiliul Local aprobă următorul circuit: medicul director de spital propune, Comitetul Director analizează și validează, Consiliul de Administrație al spitalului e de acord, iar Consiliul Local dă ultimul aviz.

Ei trebuiau să accepte ceea ce a propus Consiliul de Administrație sau nu. Or, aici a fost de sus în jos: Consiliul Local a impus.

Și asta este și ceea ce contestă prefectul, ca demers. Că prefectul a atacat în contencios administrativ.

− Dar care a fost utilitatea pentru Consiliul Local, de ce au avut nevoie de o Hotărâre de acest tip?

− Încadrarea în acea anvelopă de 30% din fondul de salarii. Pentru că ordonatorul principal de credite pentru Spitalul Municipal și cel Județean este Primăria.

De aceea este influența din partea primăriei. În contextul în care cele două Spitale au 4.000 de angajați, iar Primăria − câteva sute, impactul major asupra fondului de salarii este ceea ce se întâmplă în spitale.

Ei trebuiau să găsească o cale pentru a face o distribuție a sporurilor corespunzătoare legii. Deci, ei nu trebuiau să compenseze sumele din lege cu procentele din Hotărârea de Guvern, dar au decis că Hotărârea de Guvern e mai importantă decât Legea salarizării. Or, e taman pe dos.

Legea salarizării spune ceva, după care vine HG care stabilește doar un regulament și niște limite.

− Legea salarizării, după ce a început să fie aplicată, a generat greve la nivel național.

− Da, dar ele au încetat după acel comunicat comun al Ministerelor Sănătății şi Muncii.

Azi (vineri, 11 mai − n.r.) trebuia să înceapă greva generală, dar s-a renunțat în urma promisiunii făcute de Guvern, că cele două acte normative despre care am tot vorbit vor fi modificate.

− Când se iau la nivel naţional decizii de genul acesta − modificăm legea salarizării, nu vă întreabă și pe dumneavoastră cum să procedeze?

− Știți, în lumea modernă există ceea ce se numește analiza impactului reglementărilor.

E un domeniu al științei financiare și legislative care ar trebui să fie foarte bine implementat la nivelul Guvernului. Chiar și la nivelul Consiliului Local, când iau o decizie, ar trebui să știe care e impactul.

Ei bine, în România, cu toate că avem specialiști foarte buni − și-am cunoscut câțiva chiar în Guvern, la Secretariatul General al Guvernului sunt câteva persoane extraordinar de bune în acest domeniu −, la noi nu se face așa cum ar trebui.

Mai degrabă se face invers: știm ce vrem să apară în lege și modificăm noi analiza de impact în așa fel încât să iasă cam ce-am vrea. Cum s-a întâmplat și aici.

„Spitalele mari nu vor putea să dea același nivel de sporuri salariale cum vor putea da spitalele mici. Acolo se poate da medicului specialist ATI un spor de 75%, în condițiile în care aici primește 22%. E bine ca oraşul Aleșd să aibă medic ATI. Dar e bine ca Spitalul Județean Oradea să nu mai aibă? Pentru că vor merge la Beiuș, la Aleșd, la Salonta…”

Ce-a modificat legea salarizării în spitale?

− Multe aspecte. În primul rând, dispar anumite categorii salariale: introduce gradația de la 0 la 5, care include și partea de vechime.

Nu mai este ca pe vremuri − Am spor de vechime. Acum apare gradația. Sunt foarte multe aspecte pe care legea salarizării le vizează.

Dispar sporuri, dar asta în urma Hotărârii de Guvern. Sunt două acte normative care merg în paralel pentru a reglementa salarizarea din spitale.

− Legea este mai bună decât înainte sau nu?

− Ea creează foarte multe discrepanțe, și în interiorul fiecărui spital, dar și între unitățile medicale.

La unitățile medicale, de exemplu, e normal să stimulezi omul să se deplaseze acolo unde e mai bine plătit. Sau să-l stimulezi să meargă înspre zonele defavorizate. Da?

Crește salariul pentru medicul de familie din zona montană, asta s-a întâmplat. Dar au creat și mecanisme de destructurare a unor spitale – mai ales a spitalelor mari, care țin de UAT-uri nu la fel de mari.

Cum e cazul la Oradea, dar mai sunt și alte spitale județene care au avut probleme.

Fiindcă spitalele mari nu vor putea să dea același nivel de sporuri salariale cum vor putea da spitalele mici. Acolo se poate da medicului specialist ATI un spor de 75%, în condițiile în care aici primește 22%.

E bine ca oraşul Aleșd să aibă medic ATI. Dar e bine ca Spitalul Județean Oradea să nu mai aibă? Pentru că vor merge la Beiuș, la Aleșd, la Salonta…

Naveta e scurtă, nu ar avea de ce să nu o facă.

Impactul, peste doi-trei ani, va fi major. La fel și în cazul nostru: de la 1 mai 2018, asistenții de la noi au salarii estimate în jur de 5.500 de lei, în condițiile în care un asistent de la Serviciile de Ambulanță va merge către 7.000 de lei. La aceeași gradație maximă.

E ok? Da, într-un oarecare număr e bine ca și Serviciul de Ambulanță să crească numărul personalului.

Dar e bine ca UPU să rămână fără personal?! Pentru că nu vor mai fi motivați să lucreze.

− Vor vrea să meargă unde e salariul mai mare.

 Exact! Și unde răspunderea și activitatea nu sunt atât de intense. Noi, la UPU, asistăm 400-450 de pacienți, 24 de ore pe zi. Poate în alte părți activitatea e oarecum mai lejeră.

Deci, poate că lucrurile astea trebuiau analizate mai bine. Eu mă tem de impactul ăsta peste un an, doi.

− Pe termen lung, va crea discrepanțe tot mai mari?

 Mediu, pe termen mediu.

− Credeți că n-a fost nimeni care să se gândească la detaliile astea?

 Nu știu. Puțini dintre cei care sunt acum în Guvern sunt cei care au inițiat discuțiile sau au validat Legea salarizării şi Hotărârea de Guvern. Nu știu foarte exact persoanele, dar știu perspectiva Ministerului Sănătății.

Actualul ministru al Sănătății, doamna Pintea, nu a fost cel care a negociat. Deci, ea a obținut acum o mare victorie și în sfârșit pare că există un om la conducerea Ministerului care este alături de sistemul sanitar. Sau măcar să-l înțeleagă.

Dar, în ziua cu ședința de Guvern, cred c-a încuiat ușa și a ascuns cheia, ca să obțină ceea ce dorea.

„Acum începe degringolada, începe bâlbâitul și bâjbâitul după soluții. Marea majoritate a unităților sanitare au intrat în investiții pe termen scurt sau mediu, asta înseamnă că majoritatea fondurilor merg acolo. Și acum au intrat în panică: ce facem cu personalul? O să avem investiții, dar nu vom mai avea personal…”

 Cum lucrează medicii dumneavoastră, ca orar?

− Ture de 12 ore, cu 24 de ore libere. Iar după tura de noapte, au 48 de ore libere. Activitatea UPU este extrem de complexă.

Noi folosim medicii în 6-7 locații, lucrează în urgențe în 4 puncte cu dificultate diferită, există mașina de intervenție a SMURD, dispeceratul…

Noi asigurăm și gărzile la Satu Mare pentru SMURD, o parte dintre gărzile din Baia Mare și o treime din activitatea elicopterului. Sunt perioade de câte patru zile în care doi medici merg acolo. Pentru că acolo nu sunt medici.

− Credeți că modificarea salariilor va avea vreun efect de retenţie a medicilor?

− Mă tem că nu acolo unde-ar trebui. Vor câștiga spitalele mici, cum am spus, pentru că vor fi uşor susținute de ordonatorul lor de credite. Dar spitalele mari, cele importante, vor pierde.

De pildă, judeţul Cluj are spitale și la Huedin, Gherla, Dej, Turda. Dar toate trimit pacienţi la Spitalul Județean, care ține de Ministerul Sănătății.

E un spital enorm, gigantic – și nu va da același nivel de sporuri precum aceste spitale mici. Ceea ce va duce la migrarea către spitalele mici.

Dar acele spitale mici nu au capacitatea de a gestiona pacienții, pentru că nu au aparatură, nu au anvergură. Deci, va dura cel puțin 20 de ani ca spitalul din Dej sau cel din Gherla să se apropie ca nivel de cel din Cluj.

− Și-n timpul ăsta, noi n-o să avem performanțe nici la unul, nici la celălalt…

− Exact. De asta spun că, pe termen lung, cu investiții care acum nu sunt luate în calcul, în spitalele mici s-ar putea realiza o echilibrare, dar, pe termen mediu și scurt, impactul va fi nimicitor pentru spitalele mari. Vor fi destructurate. Așa se vede.

− În același timp, vor fi stimulați medicii să nu mai plece din țară?

− Da. Poate. Dacă-și vor dori să lucreze în aceste spitale mici, unde nu există condiții bune de lucru.

M-a sunat ieri managerul unui mare spital județean, care, folosindu-se de moment, a găsit soluții. Și asta îl arată pe managerul bun.

Va da spor maxim la toate categoriile din spital, pentru a atrage personal. E un spital de lângă București, care, din cauza apropierii de marea planetă București, e un mic satelit, acolo. Și totul a fost polarizat.

Acum încearcă, prin acest mecanism, să-și atragă personal înapoi. Ceea ce e bine. Pentru zona București va funcționa – Giurgiu, Călărași, Slobozia…

E un lucru bun, pentru că acolo sunt spitale-satelit care sunt deja defectuoase.

Dar pentru tot restul țării, va fi foarte interesant de urmărit. Vor alege spitalele și mai mici sau vor prefera să meargă în Anglia.

− În condițiile acestea, ce pot face administrațiile locale ca să păstreze standardele de profesionalism în spitale?

− Acum e puțin târziu. Când a apărut legea salarizării, sau chiar înainte, se știa că va apărea conceptul de stimulente, de a stimula omul care lucrează mai mult.

Și atunci trebuia să înceapă să-și facă calcule: Vreau să păstrez cardiologul în Spitalul județean? Vreau să păstrez asistenta care vine noaptea ca să pună cateter la pacientul cu infarct miocardic?

Atunci găsesc un fond ca să-i stimulez pe acești oameni. Vreau să-mi mai aduc un neurochirurg sau poate un specialist de chirurgie cardiovasculară? Păi, îl stimulez.

Dar asta înseamnă că mergem punctual, pe segmente de nișă. Nu e același lucru cu legea salarizării. Vor fugi majoritatea către spitalele mici.

Acum începe degringolada, începe bâlbâitul și bâjbâitul după soluții. Marea majoritate a unităților sanitare au intrat în investiții pe termen scurt sau mediu, ceea ce înseamnă că majoritatea fondurilor merg acolo.

Și acum au intrat în panică: ce facem cu personalul? O să avem investiții, dar nu vom mai avea personal.

− Per total, pentru unitatea pe care o coordonați, legea împreună cu HG-ul v-au ajutat sau vă încurcă?

 Așa cum este ea acum, ne încurcă. Și marea problemă este limitarea de 30%. Ăsta a fost motivul pentru care mi-am dat demisia, pentru că nu s-a dorit să se ajungă la discuții pentru soluții.

Întotdeauna când am o problemă, vin cu 3-4 soluții, sau pot accepta soluția altora, dacă este argumentată.

Aici s-a spus: Nu, așa vreau! Iar când mi s-a spus ultima dată „Așa vreau!”, atunci am plecat.

De ce spun că ne creează probleme: pentru ca un om să desfășoare această activitate extrem de complexă, trebuie să-l motivezi.

Legislația anterioară îmi permitea ca, între două marje, 50 și 100%, să decid sporul de condiții de muncă.

În baza unor criterii care erau definite de mine și aprobate de Comitetul Director și Consiliul de Administrație, spuneam: cel care își pune viața în pericol pe elicopter primește spor maxim; asistent și medic, la fel.

Cel care nu se atinge de pacient, adică îngrijitoarea de curățenie, care spală geamurile și pe jos, ea primește sporul minim, de 50%.

Între aceste două paliere aveam gradații. Asistenta care face triajul, care stă printre pacienți în așteptare, veșnic nemulțumiți, ea primește 90%.

Plafonând această pușculiță la 30%, nici nu se mai poate lua în calcul această diferențiere. Aici venisem eu cu soluția. Nu mă interesează să-i dau medicului sau asistentului spor de 22%.

Dați-mi voi două marje, cât vreți voi, chiar dacă e între 0 și 5%, ca eu să îi pot spune omului: Da, măi, te duci mâine la Arad cu elicopterul, dar ai cu atâta în față de cel care lucrează aici la urgențe minore.

Trebuie ca oamenii să fie motivați cumva.

− Practic, acum, ar trebui să le dați același spor, indiferent de ce fac?

 Da. Și acesta a fost motivul meu de nemulțumire. Nu cum a prezentat domnul primar – pe care îl respect și îl reprezint în toate Consiliile de Administrație. Eu sunt reprezentantul primarului.

Dar nu s-a discutat cu mine și nici soluțiile propuse de mine. Pentru că aș fi avut soluții.

Și, ca dovadă, prefectul a mers cam în aceeași direcție cu ce am propus eu săptămâna trecută. Soluții sunt; oameni cu mintea deschisă trebuie să fie.

− Și-acum, în urma promisiunilor doamnei ministru Pintea, cum credeți că se modifică din nou toată legea?

 Așteptăm să vedem. Garantarea sporului minim e o părticică, dar tot nu mă ajută într-o structură ca UPU.

Tot voi avea nevoie de diferențieri, de două plafoane diferite ca să-i pot motiva pe cei care lucrează în condiții foarte grele.

Ne-am retras demisiile cu această condiție: ca medic șef UPU, să redevin partener în ceea ce înseamnă desemnarea sporurilor și după ce apare noua legislație.

Am venit și cu sursa de finanțare. Era acolo unde fusese întotdeauna, doar că n-o vedeau alții. Care îl sfătuiau, din păcate.

− Dumneavoastră vă ocupați și de partea financiară a Unității?

 Nu, eu sunt medic. Dar, în calitate de medic-șef, viața mi-a demonstrat că am o echipă care nu întotdeauna a primit ceea ce trebuia să primească din partea celor de la resurse umane.

Fiindcă ei se consideră protectorii unor bani și nu ai oamenilor din spitale.

Și atunci a trebuit să învăț, să citesc legile, să găsesc mecanisme, să înțeleg mecanisme… N-ar trebui să fac chestia asta.

− Când mai aveți timp să fiți și medic?

 Din păcate, tot mai rar. Și resimt și eu lucrul acesta.

− În comparație cu Clujul, cât de mare e Unitatea de Primire Urgențe de la Oradea?

 Clujul beneficiază de două spitale bune din teritoriu, Dejul și Turda, care absorb o parte din urgențe. Aici nu există: la noi, spitalele mici sunt trimițătoare de urgențe.

În al doilea rând, Clujul are mai multe spitale. UPU de la Județean vede cam 200-220 de pacienți pe zi. Aici avem dublu de pacienți, dar același număr de medici și același număr de asistenți.

− Deci e un nivel de stres mai mare.

 Categoric. Și viața lor e foarte grea. Plus că mai sunt problemele specifice, din interiorul spitalului.

La noi, problema majoră este că suntem principala structură de primire urgențe din județ. Şi, cu toate că încercăm să-i ajutăm pe cei mici din județ, nu întotdeauna avem parteneri de discuție.

Ajungem să trimitem ambulanța de victime multiple să aducă pacienți din spitalele mici. Trimit câte șase deodată, așa de mare e ritmul. Din păcate, asta e.

− Câți medici aveți acum?

 Demisionari au fost 40. De fapt, erau 40 inclusiv cu medicii rezidenți care aveau contracte de gărzi. Pe medicii rezidenți nu i-am lăsat să demisioneze, avem 24, pentru că le-ar fi afectat rezidențiatul.

Dându-și demisia ca rezident, trebuia s-o ia de la capăt. Nu i-am lăsat, le-am explicat de ce nu e ok, așa că și-au dat demisia din contractele de gărzi.

În anii mari, 4-5, ei pot să facă gărzi plătite. Dar specialiști avem 33.

− Pentru medicii rezidenți cum au crescut salariile?

 Foarte puțin. Sunt multe probleme. Ideea e așa, și o s-o spun chiar dacă specialiștii din alte domenii se vor supăra: urgentiștii nu au și alte surse de venit.

Pentru noi, sunt importante salariul și gărzile – aici ne oprim. Nu avem alte surse.

Și atunci încerc să pun rezidenţi la gărzile de sâmbătă-duminică, fiindcă sunt mai bine plătite. Ora de sâmbătă-duminică se plătește dublu de obicei. Orele de noapte, gărzile de noapte, sunt mai bine plătite.

Le dădeam cât le încăpea fizic în timpul lor. Acum, legiuitorul a creat o nouă discrepanță, care va duce la o nouă problemă. Garda nu se mai plătește la salariul acesta mărit și mult lăudat, ci se plătește la salariul din luna ianuarie. Ăla mic.

Și voi ajunge la situații paradoxale în care o gardă se plătește mai puțin decât o tură normală.

− Care credeți că sunt explicațiile pentru situația asta?

 Că nu s-au gândit. Este cum a spus doamna ministru Vasilescu: N-am spus că vor crește veniturile, am spus că vor crește salariile!

Și e corect, salariile de încadrare au crescut. Dar aici e vorba și despre gărzi, și despre alte surse care, în final, realizează un venit.

Veniturile medicilor poate că au o mică creștere, dar, în rest, nu. Problema care va rezulta va fi că medicii, cu excepția rezidenților, nu vor mai vrea să facă gărzi.

Rezidenții vor vrea, pentru că salariile lor sunt mici și orice leu în e ceva.

„Faptul că, la o lună de la aplicare, e nevoie de modificări arată clar că cei care sunt acum la guvernare – și mă gândesc în special la doamna ministru Sorina Pintea – au înțeles că sunt probleme”.

La ce nivel e un salariu de rezident acum?

− În jur de 5.000 de lei. Cam așa. Dar cu ore de sâmbătă-duminică şi cu sporul de tură. Primesc un spor de tură de 15%, primesc un spor pe sâmbătă și duminică, dar nu știm cât e, vom vedea.

Până acum, Spitalul Județean dădea spor de 100% pentru fiecare oră de sâmbătă și duminică și de 75% pentru orele de noapte. Dacă astea de noapte nu erau puse, se dădea, per global, un spor de 15%.

Ce se întâmplă acum: garda se plătește în funcție de salariul lunii ianuarie, adică e un procent din salariul din ianuarie. Ora din gardă va fi jumătate din ora din norma de bază.

Și atunci ce sens are? Dacă am familie şi copii, nu mai bine stau eu cu ei acasă, în loc să vin la gardă pe jumătate din bani?!

Se vor gândi: mai bine stau acasă cu familia. Şi mai e ceva. Noi avem aeroport, conexiune cu Londra. Merg, fac o gardă de weekend acolo și am scos banul în .

În toate orașele mari care au aeroporturi, conexiuni cu Anglia sau Franța, se va întâmpla acest lucru. Nu mai au de ce să facă gărzi în România.

Iar garda înseamnă asta: nu am medici suficienți, la UPU sau pe secții, înseamnă că programul normal e de la 8 la 13. De la ora 13 până a doua zi, la 8, cineva trebuie să asigure permanența. Asta este garda.

Noi avem trei linii de gardă, una aici, cu urgențe minore, una pentru terapie intensivă mobilă, și una la copii, unde, noaptea, trebuie doi medici.

E clar că e mai greu, în unele zone, decât norma. Consecința e că, în 2-3 ani, ne vor obliga să mai încadrăm oameni, cu costuri suplimentare, pentru a compensa lipsa celor care nu mai vor să facă gărzi. E un fel de furt al căciulii cu mâna proprie.

− Credeți că toate aceste modificări și remodificări legislative mai au vreun efect sau că, la un moment dat, trebuie rasă toată legislația din Sănătate și regândită pentru următorii 50 de ani?

 În condițiile în care analiza de impact se face cum se face, mi-e groază de orice radere a oricărei legislații.

Oricum, faptul că, la o lună de la aplicare, e nevoie de modificări arată clar că cei care sunt acum la guvernare – și mă gândesc în special la doamna ministru Sorina Pintea – au înțeles că sunt probleme.

Și domnul Teodorovici a înțeles că e o problemă acolo. Nu știu cum va fi. Sunt foarte curios și eu ce vor obține.

Eu sper că noi, cu gestul nostru, am deschis discuții. Pentru că noi nu am cerut bani, noi am cerut niște principii. Aici a fost o luptă de principii scrie

Lasă un răspuns

https://www.best-cooler.reviews

В интеренете нашел популярный сайт с информацией про стромбафорт https://biceps-ua.com/
https://cleansale.kiev.ua