Magda Vasiliu, după ce a fost sunată de ministrul Sănătăţii: L-am întrebat ce şansă ar fi avut un copil dacă mama lui nu apărea la TV. Răspunsul a fost extrem de sincer

  • njwc.info
  • iulie 29, 2017
  • 0

Magda Vasiliu, care a condamnat public birocraţia din România ce o împiedică să-şi ia concediu medical pentru a-şi îngriji băieţelul bolnav de cancer, a anunţat că a fost sunată de ministrul Sănătăţii Florian Bodog. Prezentatoarea Prima TV a povestit pe scurt cum a decurs convorbirea, dezvăluind şi că ministrul a recunoscut un adevăr dureros.

Cazul jurnalistei Magda Vasiliu, al cărei fiu de opt ani este tratat de cancer în Italia şi care a vorbit despre calvarul birocratic prin care este nevoită să treacă pentru a-şi lua concediu medical pentru îngrijirea copilului, a ajuns în atenţia premierului Mihai Tudose. Acesta l-a mustrat din nou, joi, pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, căruia i-a cerut ca, în cel mult două săptămâni, să vină cu un proiect prin care să debirocratizeze sistemul şi care să nu le mai pună bariere celor care se tratează în străinătate. Ministrul Sănătăţii a sunat-o pe realizatoarea Prima TV, iar acesta a revenit cu un mesaj pe Facebook în care povesteşte cum a decurs convorbirea. Magda Vasiliu a subliniat că „omul Florian Bodog“ a arătat înţelegere şi dorinţă de a găsi o rezolvare, însă aşteaptă rezolvarea găsită de „ministrul Florian Bodog“.

Jurnalista a precizat şi că Bodog a recunoscut un adevăr dureros: dacă în locul ei ar fi fost o altă mamă, care nu este persoană publică şi nu are posibilităţi financiare sau relaţii, copilul „nu prea are şanse“. De asemenea, Magda a subliniat din nou că nu-şi doreşte ajutor de niciun fel, ci doar o lege bună făcută în interesul cetăţenilor. Redăm mesajul integral al colegei noastre: „Le mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine, dar nu pot să mă abţin în a spune răspicat că nu am nevoie nici de compasiune, nici de milă şi nici de bani. Aşa cum am spus, am nevoie de o lege bună, simplă, făcută pentru cetăţean.

Azi (joi – n.red.) am avut o discuţie telefonică cu dl. ministru Florian Bodog, aşa cum de altfel a declarat şi dânsul în şedinţa de guvern. Omul Florian Bodog m-a ascultat, m-a întrebat ce probleme am şi-mi place să cred că a înţeles mesajul meu. Aştept cu nerăbdare răspunsurile ministrului Florian Bodog. Pentru că aşa cum i-am spus şi dânsului, eu sunt norocoasă în comparaţie cu alte mame. Aşa e în România… Apari la TV, ai relaţii, ştii oameni… Atunci se rezolvă. L-am întrebat pe dl. ministru ce şansă ar fi avut un copil ca Vlad dacă mama lui era o femeie care nu apărea la TV şi trăia, să zicem, în Giurgiu, fără bani, relaţii şi expunere publică… Răspunsul dlui ministru a fost extrem de sincer şi confirmă ceea ce ştim cu toţii… Nu prea sunt şanse…. Colegilor din presă care au dorit să trateze pe larg situaţia gravă în care mă aflu, le mulţumesc! Dar scopul meu nu e să apar la TV…

Aşa că îi rog pe toţi să urmărească activitatea de la Sănătate în cele două săptămâni date de premier pentru micşorarea birocraţiei. Ce am scris ieri nu e despre mine. E despre alţii ca mine pe care nu-i vede şi nu-i cunoaşte nimeni… Ştiţi câţi sunt doar aici, în Roma? Nu ştiţi….nici eu n-am ştiut… Dar acum am aflat. Există suferinţe inimaginabile pe care nu le ştie nimeni. Iar sistemul trebuie să rezolve destine, nu să le frângă definitiv.“

sursa

Lasă un răspuns

ford украина

www.rezeptfrei-viagra.com