Liviu Dragnea: DUPĂ MINE, POTOPUL! Planul de anihilare a SRI și a lui KLAUS IOHANNIS. Editorial de Dan Andronic

  • njwc.info
  • august 25, 2018
  • 0
În condiţiile în care Liviu Dragnea se aştepta să fie achitat, condamnarea pe care primit-o în acel dosar l-a transformat într-o ţintă-piept pentru Klaus Iohannis şi partidele din opoziţie. Mai mult, adversarii săi din PSD au început să scoată capul, fiind nevoit să anihileze doi prim-miniştri aleşi cu mânuţa lui, pe motiv că lucrează cu Statul-Paralel.

Odată cu trecerea timpului, poziţia sa a devenit şi mai şubredă. A început să caute soluţii. Greu de găsit. De aici a rezultat o stare de încordare, dublată de una de disperare. În care l-am regăsit şi pe Darius Vâlcov, consilierul primului-ministru şi cel mai apropiat colaborator al lui Liviu Dragnea, devenit „săgeată media”.

Ultimele evenimente le ştiţi, nu are rost să le reiau. Am comentat cu ironie relatarea preşedintelui PSD privind tentativa de asasinat pe care a descris-o la Antena 3. Mi s-a părut o poveste copilărească: patru indivizi, cazaţi la Athene Palace, l-au urmărit prin restaurante, i-au făcut cu degetul mare semnul că-i taie gâtul, l-au blocat pe o stradă lăturalnică şi au încercat să-i deschidă portiera. Plus iubita sa, filată prin oraş.

Recunosc că m-a amuzat. Îmi suna ca o poveste spusă de Rareş Bogdan la Realitatea TV. Și dacă era adevărată, părea falsă!

Unul din apropiaţii săi mi-a reproşat zilele trecute că nu dau crezare acestei relatări. Pentru că nici nu ştiu câte ameninţări primeşte preşedintele Camerei Deputaţilor, în particular. I-am spus că şi eu primesc, dar nu mă simt ameninţat cu adevărat şi nu am de gând să fac publice asemenea lucruri. Chiar dacă unul din cei care mi le transmit este un personaj extrem de puternic, gen. (r) SRI Florian Coldea.

Altcineva, mai puţin apropiat de liderul PSD, dar implicat adânc în politică, mi-a spus că povestea lui Dragnea putea fi adevărată. Că cei patru “asasini” veneau din Brazilia şi aveau interese de afaceri. În sensul în care Liviu Dragnea avea o problemă de onorare a unor înţelegeri financiare cu personaje puternice din zonă, având conturile blocate. Aşa că acesta i-a trimis nişte mesageri. Doar ca să-l sperie.

Nu mai dezvolt restul ideii, pare destul de clară.

Cert este că nici într-un caz, nici în altul, Liviu Dragnea nu s-a simţit suficient de ameninţat ca să anunţe (măcar) poliţia lui Carmen Dan. Deci, dacă el nu s-a simţit îngrijorat, nu are rost să sar ca proasta din baie, vorba lui Cristoiu, în apărarea integrităţii fizice a liderului PSD.

Totuşi, ca om care s-a ocupat de consultanţă politică mulţi ani, înţeleg strategia de victimizare a lui Liviu Dragnea. Și chiar cred că s-ar putea să aibă succes şi să relanseze PSD după incidentele violente de la mitingul din 10 August.

De fapt, dacă ne uităm la ultimele titluri şi reacţii, a reuşit! S-a trecut peste acel moment, destul de neplăcut pentru Jandarmerie şi Puterea. Operaţiunea Mortu’ nu a reuşit, Viorica Dăncilă a rămas la fel de senină la Palatul Victoria, aşa că a urmat contra-atacul lui Dragnea. Ca atare se discută din nou despre Protocoalele Binomului.

O discuţie care mie îmi place, fiind unul din cei care a dezgropat multe dintre  “cadavrele” din Operaţiunea “Noi suntem Statul”. Numai că recentul asalt asupra directorului SRI Eduard Hellvig are o cu totul altă explicaţie decât simpla aflare a adevărului. Oricare ar fi el.

Pentru că…

Publicarea protocolului din 2016 de către Darius Vâlcov se înscrie într-o operaţiune mai amplă, gândită de Liviu Dragnea.

O mişcare strategică al cărui miez nu-l ghiceam zilele trecute şi pe care o calificam ca fiind stupidă. Numai că eu eram cel care greşea.

Revăzând narativul din ultimele săptămâni am înţeles că nu este o mişcare pripită, ci o “strategie în paşi”, cum o denumim în consultanţă politică. Este mult mai mult decât ceea ce vedem zilele acestea, iar unele surse din PSD mi-au confirmat ideea.

Ca să nu lungesc suspansul, în luna septembrie, Liviu Dragnea vrea să convoace Parlamentul şi să ceară suspendarea. 

Numai că nu este vorba despre suspendarea lui Klaus Iohannis, ci despre suspendarea directorului SRI, Eduard Hellvig.

Tot ceea ce am primit zilele acestea ca informaţie vizează operaţiunea de demonizarea lui Hellvig, de la acuzaţia de lipsă de vigilenţă a SRI în semnalarea grupărilor violente de la miting şi incapacitatea de depistarea a unor “asasini” pe care nimeni nu i-a semnalat, la încălcarea principiilor democratice. Deşi protocolul SRI-Parchet publicat de Darius Vâlcov nu conţine nimic ilegal, el este prezentat ca fiind ilegal.

Din ceea ce am văzut, acuzaţia principală este legată de întrebarea: De ce a mai semnat Hellvig protocolul dacă nu era nevoie de el?

Explicaţia este simplă: pentru că aşa i-a spus fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea să facă! I-a prezentat un document, necesar după decizia CCR din 2016, avizat de Departamentul Juridic şi directorul SRI l-a semnat. Am explicat mai în amănunt într-un editorial precedent, nu insist.

Aşadar, după părerea şi informaţiile mele, în septembrie Liviu Dragnea va cere Parlamentului suspendarea lui directorului SRI, Eduard Hellvig. De aici avalanşa de declaraţii ofensive la adresa SRI.

Astfel, Liviu Dragnea încearcă să-i dea o nouă lovitură lui Klaus Iohannis. Dacă nu-l poate suspenda pe acesta, pentru că Tăriceanu se opune, atunci măcar să-i taie accesul la principala resursă informaţională şi de putere: SRI.

Ideea nu este complet nebunească, suspendarea directorului SRI fiind mult mai uşor de înghiţit de UE şi SUA decât cea a Preşedintelui României. De aceea cursa de prezentare a SRI ca fiind unealta Răului este atât de aprigă, fiind aduse argumente (diverse) aproape zilnic.

Va reuşi Liviu Dragnea? Nu cred că are multă importanţă pentru că răul va fi făcut oricum. Și el va rămâne prezent în societatea românească indiferent de rezultatul acestor manevre politice.

P.S. De multe ori m-am întrebat la cine s-a referit în aprilie 2018, generalul (r) SRI Florian Coldea atunci când a spus: “Aş vrea să reamintesc şi de un celebru personaj biblic, care a trădat pentru 30 de arginţi. Și ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Răul nu a putut fi reparat. Unii practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român. Par să îşi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii democratice şi capacităţi fundamentale de apărare ale ţării, dar nu vor sfârşi bine”. 

Am avut multe nume pe listă, inclusiv al meu. Azi vă pot spune că sunt convins că acel Iuda la care s-a referit Florian Coldea era Eduard Hellvig. 

Și că din acel moment Florian Coldea duce o luptă nebună împotriva directorului SRI care a îndrăznit să-l treacă în rezervă pe cel care “nu a făcut decât bine României”. Adică pe el.

Sunt la fel de convins că o parte a mişcărilor lui Liviu Dragnea sunt inspirate de Florian Coldea. Poate că indirect, prin persoane din anturajul liderului PSD, poate direct. Cert este că modul în care Dragnea îi decupează pe Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea din arhitectura Binomului demonstrează o complicitate între cei doi şi Dragnea.

La fel de sigur ştiu că Florian Coldea îmi transmite o mulţime de ameninţări, unele de la Monaco, altele de la Bucureşti, numai că eu nu mă simt ameninţat. Sunt conştient că orice prost poate face rău, dar am învăţat în cei 26 de ani de presă şi consultanţă politică că toţi “sergenţii mesianici” sfârşesc în acelaşi mod. Și loc.

sursa

Lasă un răspuns