Lista miniştrilor din Cabinetul Sorin Grindeanu. Mihai Fifor, la Transporturi sau Interne!

  • njwc.info
  • decembrie 30, 2016
  • 0

PSD şi ALDE au intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte calendarul anunţării structurii guvernamentale şi a componenţei Cabinetului, după nominalizarea ca premier desemnat a lui Sorin Grindeanu.

UPDATE Portofoliul Finanţelor ar putea fi preluat, cel mai probabil, de fostul ministru al Finanţelor în guvernul PSD, Eugen Teodorovici, afirmă surse din PSD. Eugen Teodorovici a fost ministru al Fondurilor Europene şi apoi ministru de Finanţe în guvernele Ponta, între 2013 şi 2015.

ŞTIRE INIŢIALĂ 

Deocamdată, în mod cert, se cunoaşte faptul că guvernul propus Legislativului de Grindeanu va fi format exclusiv din miniştri PSD şi ALDE, care vor avea o reprezentare proporţională cu numărul de mandate din Parlament. UDMR, cu care PSD-ALDE a încheiat un protocol de colaborare parlamentară, îşi va păstra posturile de secretari de stat deţinute în ministere.

ALDE va deţine trei sau patru ministere, sau, în altă variantă, trei ministere pline şi un ministru delegat. Potrivit unor surse, ALDE îi vor reveni ministerele Culturii, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul.

Din noul Cabinet, care va conţine un număr mai mare de ministere decât cel actual, nu vor face parte miniştri care au fost în guvernul Ponta (cu o excepţie sau două) intenţia fiind de a avea cât mai multe nume noi.

Cabinetul Grindeanu va avea cel puţin patru noi ministere, faţă de Guvernul actual, care devin ministere pline, respectiv Turism, Ape şi Păduri, români de pretutindeni şi IMM-uri şi antreprenoriat, au precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Sursele citate au menţionat că structura guvernamentală stabilită de PSD-ALDE pentru Cabinetul Sevill Shhaideh rămâne aceeaşi şi în cazul Cabinetului Grindeanu, dar nu şi componenţa nominală.

„Se va schimba componenţa. Într-un fel s-ar fi lucrat cu Sevil Shhaideh, în alt fel se va lucra cu Sorin Grindeanu”, au spus sursele citate.

Un exemplu este cel al ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care va fi împărţit în două ministere – cel al Mediului şi cel al Apelor şi Pădurilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, numele vehiculate pentru Cabinetul Grindeanu sunt următoarele:

Dezvoltare şi Administraţie Publică – Sevil Shhaideh/ Lia Vasilescu

 

Externe – Bogdan Aurescu

 

Apărare/Comunicaţii – Georgian Pop

 

Finanţe/ Fonduri europene – Marius Nica/ Cristian Socol

 

Interne – Gabriel Vlase/Mihai Fifor

 

Transporturi – Mihai Fifor

 

Economie – Mihai Tudose

 

Sănătate – Florian Popa/ Ionel Sinescu

 

Cultură – Daniel Barbu

 

Educaţie – Sorin Câmpeanu

 

Mediu – Daniel Constantin

 

Agricultură – Daniel Botănoiu

 

Energie – Andrei Gerea

 

Tineret şi sport – Gabriel Petrea

Relaţia cu Parlamentul – Steluţa Cătăniciu/Graţiela Gavrilescu

Sursă:

Lasă un răspuns

https://monaliza.kiev.ua

www.alt-energy.in.ua

У нашей компании популярный web-сайт , он описывает в статьях про https://steroid.in.ua.