Iohannis a promulgat legea care le dă dreptul aleşilor locali să facă parte din AGA

  • njwc.info
  • decembrie 4, 2015
  • 0

Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice, după ce atacase legea la CCR, însă fără succes, la nivelul conţinutului.

Legea promulgată vineri de şeful statului a fost adoptată iniţial de Parlament în 2014 şi a parcurs toate etapele de contestare, respectiv reexaminarea şi atacarea la Curtea Constituţională.

Astfel, legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea, printre altele, că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.

Deputaţii au respins cererea de reexaminare a legii şi şi-au menţinut punctul de vedere adoptat anterior Astfel, primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.

Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.

Ulterior adoptării, în urma reexaminării, preşedintele a făcut o sesizare la Curtea Constituţională în luna mai. „Am serioase dubii în ce priveşte constituţionalitatea acestui act normativ, drept pentru care am formulat o adresă către Curtea Constituţională şi voi solicita verificarea constituţionalităţii acestui act normativ. În esenţă, trebuie să lămuresc un pic fondul problemei. Eu m-am exprimat în repetate rânduri în chestiunea incompatibilităţilor şi am spus că acest domeniu trebuie mai bine reglementat. Incompatibilităţile trebuie să fie clarificate după o discuţie publică şi formulate în aşa fel încât toată lumea să înţeleagă uşor care sunt principiile care stau la bază şi care sunt incompatibilităţile. Acest act normativ vrea să rezolve o parte din această problemă, folosind un subterfugiu, folosind un articol dintr-o lege care nu reglementează incompatibilităţi”, spunea atunci preşedintele.

Mai mult, şeful statului a atacat şi modul în care a fost adoptată legea, afirmând că Senatul trebuia să fie forul decizional, în timp ce legea a trecut prin Camera Deputaţilor ca for decizional.

Curtea Constituţională a admis doar sesizările privind nerespectarea principiului bicameralităţii, astfel încât proiectul a revenit în Parlament, unde a fost rediscutat de Camera Deputaţilor şi, ulterior, de Senat, în calitate de for decizional.

 

Sursa:  / Foto:

Lasă un răspuns