Într-o zi, la metrou, Mihai şi-a pus o întrebare pe care mulţi români nu au curaj să o rostească. Ce a urmat este un proiect unic în România

Niciun comentariu

„Această pagină este un manifest pentru fericire. Da, românii sunt optimişti, în ciuda obstacolelor. Fericirea nu are vârstă. Aşa că vă invit să ne înălţăm de fericire”. Aşa îşi începe pledoaria pro-fericire tânărul fotograf Mihai Cristian Andrei. Mai departe, cuvintele lasă locul încadraturilor, toate cu un luft mare în partea de jos. Nu e în niciun caz o eroare de compoziţie, e chiar imaginea fericirii înseşi. Nu se vede, dar ştim că e acolo, nu o putem atinge, chiar dacă ne dă fiori aproape tactili pe şira spinării, dar apare în toate formele şi culorile pământului. De fapt, Mihai nu surprinde persoane, ci poveşti. El demonstrează că străinii pot să se bucure împreună la fel cum ar face-o doi prieteni vechi şi că zâmbetul uneşte oamenii mai mult decât orice. Pagina Jumpin’ Romania e despre evadarea din rutina confortabilă a seriozităţii, despre salturi de entuziasm, despre fericiri sincere de toate felurile.

Mihai se declară „un tip obişnuit, care încă mai crede în victoria inevitabilă a binelui, un optimist incurabil care refuză să accepte ideea că oamenii nu mai ştiu să se bucure. „Manifestul” său se numeşte Jumpin’ Romania, o pagină de Facebook unde şi-a propus să încarce fotografiile oamenilor pe care îi întâlneşte pe stradă şi care, în numele fericirii, sunt gata să lase la o parte convenţiile şi să ţopăie în faţa obiectivului.

Gândul: De unde a plecat ideea unui proiect care să imortalizeze fericirea?

Mihai Andrei: Atunci când merg dimineaţa la muncă, cu metroul, mă uit în jur şi văd numai persoane apăsate de griji. Sprâncenele încruntate, umerii lăsaţi, genul ăsta de tablou. Atunci mă întreb: „Oare nu mai există niciun motiv de fericire pe lumea asta?”. Aparent nu. Ei bine, refuzul meu de a crede în aparenţe a dat naştere acestui proiect. Românii sunt optimişti în ciuda obstacolelor şi vreau să arăt asta printr-un salt de fericire.

Gândul: Cum ai ales numele paginii, Jumpin’ Romania,  şi ce te-a inspirat?

Mihai Andrei: De fiecare dată când a trebuit să aleg numele unui proiect a fost o sclipire de moment. De pildă, am pornit în arta fotografică realizând fotografii de stradă, adica din mers. Aşa că portofoliul meu se numeşte dinmers.ro. Inspiraţie de moment. Am realizat că, cu cât te gândeşti mai mult la o denumire aparte, cu atât te îndepărtezi de ideea de bază, cel puţin în cazul meu. Românii sar de fericire, de aici a pornit totul. Având în vedere că voiam ca proiectul să fie un manifest internaţional, a devenit Jumpin’ Romania. Traducerea evidentă este „România care sare”, dar se mai poate citi şi ca „salt în Romania”. De ce? De fericire, evident, fapt ce încerc să-l ilustrez prin fotografiile însoţite de motivele protagoniştilor. Ca punct de inspiraţie, a fost tocmai refuzul meu de a accepta că oamenii nu au motive de jovialitate.

Gândul: Care sunt gesturile care definesc fericirea adevărată?

Mihai Andrei: Zâmbetul. Răspuns simplu, de impuls. Zâmbetul este un gest de fericire. Atunci când fotografiez oameni sărind, cu toţii zâmbesc. Acum îmi vine în minte un citat al lui Tom Wilson: „zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău!”

Gândul: Cum îi convingi pe oameni să se lase fotografiaţi şi să îţi dezvăluie motivele lor de bucurie?

Mihai Andrei: Iniţial fac cunoştinţă cu ei. Le spun despre manifestul ăsta de fericire la care lucrez şi prin care doresc să promovez optimismul, bucuria românilor. Apoi îi întreb dacă au un motiv, unul singur, demn de un salt de fericire. Majoritatea zâmbesc şi răspund afirmativ. Există şi cazuri în care dau greş, însă procentul este insignifiant.

Gândul: Care este cel mai original motiv de fericire pe care l-ai primit de la oamenii pe care îi fotografiezi?

Mihai Andrei: „Sar de fericire pentru că s-a apropiat un străin de mine pe stradă şi mi-a cerut să fac asta.” Cred că rezumă din plin ideea pe care încerc să o promovez.

Gândul: Proiectul a fost foarte popular, chiar şi pe plan internaţional. Ce reacţii ai primit de la cei din jurul tău?

Mihai Andrei: Mulţi nu au ştiut că proiectul este al meu. Asta mi-am şi dorit, ca el să ajungă în sufletele oamenilor, nu eu. Este mulţumitor să stai la o cafenea şi să auzi discutându-se la o masă alăturată despre el.

Gândul: Cum arată fericirea pentru tine, dincolo de obiectivul camerei foto?

Mihai Andrei: Regăsesc fericirea adevarată în diverse lucruri simple, precum o îmbrăţişare a soţiei, o clipă de relaxare savurată pe o bancă în parc ori un zâmbet subit, fără motiv al unui trecător necunoscut.

Gândul: Când ai fost fericit ultima dată?

Mihai Andrei: Fix în clipa asta, când răspund la aceste întrebări.

Gândul: Ce ar mai trebui să înveţe românii despre fericire?

Mihai Andrei: Că ea există chiar dacă infinitele probleme de orice natură o acoperă. Depinde de noi dacă ne dorim să o simţim, să o trăim ori dacă dăm undă verde scheleţilor din debara ca să o sufoce. Personal zic să fim fericiţi cât trăim, căci morţi o să fim multă vreme.

Gândul: Dacă ar trebui să compui o reţetă a fericirii, care ar fi ingredientele principale?

Mihai Andrei: Atitudine presărată cu optimism şi îndulcită cu zâmbet.

Gândul: Ce cuvinte ar trebui să spună oamenii mai des pentru a se ajuta pe ei înşişi să fie fericiţi?

Mihai Andrei: Cuvintele nu au forţă, oamenii, prin atitudine, da. Putem să dăm numeroase definiţii fericirii, oricum ea este dependentă de natura şi ambiţia fiecăruia. Ce pot face oamenii este să fie convinşi în sinea lor că merită să fie fericiţi. Timpul trece, nu ne aşteaptă să ne bucurăm de viaţă.

Gândul: Cum se modifică definiţia fericirii de-a lungul vieţii?

Mihai Andrei: Ea rămâne aceeaşi, oamenii se schimbă.

Sursa: 

Category: njwc.info
Tags: , , , , ,

Lasă un răspuns

Meniu