În această seară aflăm numele noii „regine” a Europei. Există o certitudine, ea este din Madrid!

  • njwc.info
  • May 28, 2016
  • 0

Atletico şi Real Madrid vor reedita, în această seară (ora 21,45), finala Ligii Campionilor de acum două sezoane la Milano, pe San Siro, iar antrenorul Zinedine Zidane, a declarat, la conferinţa de presă premergătoare partidei, faptul că echipa sa va trebui să muncească mult pentru a reuşi să câştige, anunţă Marca.

 Pentru a doua oară în trei ani, Atletico Madrid şi Real Madrid se întâlnesc în finala Ligii Campionilor. În precedenta confruntare, Real Madrid s-a impus, scor 4-1, după prelungiri. Sergio Ramos a egalat în ultimele secunde ale celor 90 de minute şi a împins meciul în cele două reprize suplimentare de prelungiri. Realul, pe atunci antrenat de Carlo Ancelotti, a înscris de trei ori şi a câştigat a zecea Ligă a Campionilor din istoria clubului.
zidane
Zidane: „Trebuie să muncim mult, să suferim ca să câştigăm”

Luând în considerare stilul defensiv al echipei lui Simeone, Zidane s-a larat conştient de faptul că Real Madrid va trebui să muncească mult pentru a pleca învingătoare de pe San Siro: „Va fi un joc extrem de dificil, încrâncenat şi cu multă agresivitate, dar suntem pregătiţi pentru asta. Trebuie să muncim mult, să suferim ca să câştigăm. Mai presus de toate trebuie să ne apărăm foarte bine atunci când nu avem mingea. Nu cred că am putea numi un eşec dacă pierdem finala, nimeni nu ne poate lua ceea ce am realizat până acum. Ar fi un eşec dacă am avea atutudinea greşită şi dacă nu vom reproduce ceea ce am făcut în ultimele luni. Nu poţi şti niciodată ce se va întâmpla, dar pot spune că suntem foarte pregătiţi pentru acest joc. Suntem la un singur meci distanţă de trofeu. Suntem foarte bucuroşi să jucăm în această finală şi “pregătiţi” e cuvântul care ne descrie perfect. Mai e o seară. Vom dormi în această noapte, iar mâine vom juca o finală superbă. Merităm să fim aici, eu şi jucătorii am muncit foarte mult pentru asta. Atletico poate spune acelaşi lucru. E imposibil să ajungi într-o finală fără să suferi”.

Finala de la Milano va fi prima din cariera de antrenor principal a lui Zinedine Zidane. Francezul a mai are una la activ, ca jucător, pe care a şi câştigat-o, şi una ca antrenor secund. În 2014, la finala de la Lisabona, Zidane secundul lui Carloa Ancelotti. Fostul mijlocaş a susţinut faptul că are aceleaşi sentimente din perioada de jucător.

„Mă simt la fel, am aceleaşi sentimente. Sunt fericit că am ajuns aici, fericit de ceea ce se întâmplă cu mine şi cu echipa. Nu este uşor să ajungi într-o finală. Este fenomenal ce au reuşit jucătorii, este cireaşa de pe tortul sezonului”, a conchis Zidane.

simeone

Simeone: „Cine va câştiga mai multe bătălii la mijlocul terenului va avea un avantaj”

„Să joci o finală e absolut fantastic! Să o câştigi e şi mai frumos”, spune Diego Simeone, aflat pentru a doua oară în cariera de antrenor într-o finală Champions League. Ca şi în 2014, adversara lui Atletico va fi şi de această dată Real Madrid, formaţie care în urmă cu doi ani cucerea marele trofeu după ce împingea meciul în prelungiri cu un gol marcat de Sergio Ramos în secundele de final.

Cunoscut ca un antrenor care nu lasă nimic la voia întâmplării şi care a transformat jocul defensiv într-o artă, „Cholo” Simeone a demonstrat şi în conferinţa premergătoare finalei că vede fotbalul diferit faţă de alţi tehnicieni şi a ţinut să-l remarce în mod special pe închizătorul Casemiro. Mijlocaşul brazilian de 24 de ani e anunţat titular în finala de sâmbătă, iar Simeone a preferat să vorbească despre el, în loc de vedetele Cristiano Ronaldo, Gareth Bale sau Karim Benzema.

„Noi nu vom schimba foarte mult strategia pentru acest joc. Niciuna dintre echipe nu o va face. Real nu s-a schimbat mult faţă de meciul din 2014. Noi ne-am schimbat mai mult, dar avem aceeaşi structură. Casemiro o face pe Real Madrid mult mai periculoasă pe contraatac. Aşa au jucat în ambele meciuri din semifinale, cu Manchester City. Mulţi oameni cred că e un lucru rău. Nu şi eu! Meciul te poate aduce în divese situaţii, dar ceea ce mi-e clar e că Realul e o echipă foarte periculoasă, dacă îi dai spaţii. […] Casemiro îi ajută să se regrupeze mai bine atunci când pierd mingea. Cine va câşgita mai multe bătălii la mijlocul terenului va avea un avantaj. Realul are de partea ei calităţile tehnice şi e posibil să încerce să joace mai mult”, a declarat Simeone în conferinţa de presă premergătoare finalei Champions League.

Meciul se vede pe micile ecrane în România pe Pro TV și Dolce Sport începând cu ora 21,45.

Formații probabile:

Real Madrid: Navas – Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo – Casemiro, Kroos, Modrić – Bale, Benzema, Ronaldo.

Atletico Madrid : Oblak – Juanfran, Godín, Giménez, Filipe Luís – Koke, Gabi, Fernández, Ñíguez – Griezmann, Torres.

 

Leave a Reply