Guvernul a aprobat minivacanta de Sf. Marie. Cand se vor recupera zilele libere

  • njwc.info
  • august 3, 2018
  • 0
Angajatii din sectorul bugetar vor avea o minivacanta de cinci zile intre 15 si 19 august, dupa ce Guvernul a adoptat, in sedinta de joi, o hotarare ca zilele de 16 si 17 august sa fie zile nelucratoare in sistemul public.
„Printr-o hotarare, Guvernul a decis ca zilele de 16 si 17 august sa fie zile nelucratoare in sistemul public. Dupa cum stiti, ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, se sarbatoreste anul acesta intr-o zi de miercuri, asadar urmatoarele doua zile, joi si vineri, vor fi libere. Exceptie fac locurile de munca unde activitatea nu poate fi intrerupta, magistratii si personalul din instantele judecatoresti implicati in solutionarea proceselor cu termene in zilele respective, 16 si 17 august”, a declarat, la finalul sedintei de Guvern, purtatorul de cuvant al Executivului, Nelu Barbu.

Potrivit acestuia, cele doua zile nelucratoare vor fi recuperate fie pe 25 august si pe 1 septembrie, adica in cele doua zile de sambata care urmeaza dupa minivacanta, in regim de program normal, fie prin prelungirea programului de lucru pana pe 7 septembrie, potrivit planificarilor.

„De asemenea, in cele doua zile, prin centrala Ministerului Finantelor Publice, vor putea fi facute operatiuni de incasari si plati, operatiuni de plati privind serviciul datoriei publice, precum si eventualele operatiuni de debitare dispuse de Comisia Europeana din contul de resurse proprii in lei deschis la Trezoreria statului. Prin ordin al ministrului Finantelor Publice poate fi stabilita si desfasurarea altor operatiuni prin Trezoreria statului, daca este cazul”, a conchis purtatorul de cuvant al Guvernului.

Lasă un răspuns