Frustrările ungurilor de Ziua României

  • njwc.info
  • decembrie 1, 2016
  • 0

Tensiuni între România și Ungaria de 1 Decembrie. Mesajul dur transmis de la Budapesta.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că a luat notă cu surprindere și nedumerire de decizia Ministerului Afacerilor Externe și Comertului Exterior al Ungariei de interzicere a participării diplomaților ungari la celebrările și recepțiile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României.

„O asemenea decizie este greu de înțeles cu atât mai mult cu cât respectul față de valorile și simbolurile naționale ale unei țări sunt parte componentă indiscutabilă a setului de valori pe care se bazează înseși Uniunea Europeană și comunitatea trans-atlantică. România a fost și este un stat care va rămâne profund atașat respectului acestor valori”, a anunţat MAE.

Reacţia Ministerului de Aafaceri Externe vine după ce ministrul de externe maghiar, Peter Szijjarto, le-a interzis diplomaților unguri să fie prezenți la recepția de Ziua Națională a României.

„Având în vedere că poporul maghiar nu are nimic de sărbătorit pe 1 decembrie, Ministerul de Externe a interzis fiecărui diplomat şi fiecărui angajat să participare la sărbătorile naţionaleromâneşti”, a răspuns ministerul. Aceasta a precizat, de asemenea, că Peter Szijjarto a informat parlamentarii unguri în două ocazii cu privire la această interdicţie.

Premierul Ungariei atacă România chiar de Ziua Naţională. Mesajul transmis de la Budapesta

România restricţionează folosirea simbolurilor etnice maghiare şi duce o „campanie” împotriva liderilor etnici „sub pretextul luptei anticorupţie”,a declarat premierul Viktor Orban,îndemnând etnicii maghiari să participe la alegeri pentru a asigura o reprezentare solidă în Parlamentul României.

Într-un discurs susţinut ocazia unei sesiuni plenare a Conferinţei Permanente Ungare de la Budapesta, Orban a afirmat că regretă faptul că alte state din regiune nu au atins aşteptările privind promovarea drepturilor minorităţilor după aderarea la UE, notează agenţia de ştiri MTI, citat de gandul.info.

Liderul ungar a mai declarat că cea mai mare realizare a guvernării sale este „unificarea naţiunii”, completată de cooperarea cu etnicii maghiari din statele vecine.

„La o sută de ani după dictatul de la Trianon, componentele naţiunii ungare s-au regăsit iar cooperarea a devenit un lucru de rutină”, a adăugat Orban.

Premierul ungar a mai declarat că lumea occidentală se află cuprinsă de „haos intelectual”, iar „elita liberală de stânga tot nu percepe realitatea din spatele socialismului sau comunismului”. Din acest motiv, „mulţi de la Bruxelles” nu înţeleg motivele pentru Brexit sau victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, a precizat Orban.

„Nu este prea dificil de sesizat similarităţile între aceste evoluţii şi schimbările petrecute în Ungaria după anul 2010”, a mai spus Orban, adăugând că ţara sa a devenit „parte a echipei victorioase”, iar politicile sale au devenit „politicile învingătorilor”.

sursa: 

Lasă un răspuns