Europa este trădată, este victima unei conspirații Viktor Orban, atac dur la adresa lui George Soros

  • njwc.info
  • November 3, 2015
  • 0

Europa este tradată și, dacă nu o vom proteja, ”ne va fi furată”, a declarat premierul ungar Viktor Orban la o conferință a intelectualilor creștini care a avut loc la Budapesta, scrie site-ul politics.hu. Orban a spus că Europa riscă să vadă cum se va îndeplini ”visul unor activiști plini de bani pe care nu i-a votat nimeni și care gândesc dincolo de statele națiune… Dacă vă gândiți la Fundatia Soros, nu ar fi fără temei”.

Viktor Orban a mai declarat că în reacția Europei la criza imigranților nu a fost vorba de ”incompetență”, ci de o dorință bine definită de a implementa ”o construcție intelectuală de stânga” care să pună între paranteze statele națiune. ”Ne confruntăm cu această conspirație, această trădare și trebuie să ne întoarcem la democrație, la oameni, să luptăm”. Orban consideră că în Europa trebuie să înceapă o dezbatere din care să se desprindă o soluție pentru o Europă puternică și o Europă creștină.

Premierul ungar a fost imediat taxat de partidul de extremă dreapta Jobbik, care își vede electoratul furat de discursul lui Viktor Orban. Într-un comunicat al Jobbik se arată că, ”daca Orban ar fi vorbit cu adevărat serios despre protejarea statelor natiune, atunci el ar fi acționat în favoarea unui referendum european și nu pentru o dezbatere. Însă Fidesz a marginalizat aceasta formă de democrație directă în Ungaria”.

Orban a fost criticat și de stânga din Ungaria, partidul Egyutt (Împreună), care a arătat ca ideea lui Orban despre o ”conspirație” este un ”nonsens”. ”Orban nu a rezolvat nimic; mai mult, el a transferat responsabilitatea rezolvării problemei pe umerii altora, prin politicile sale inumane și lașe”. Socialiștii unguri consideră ca Orban ar face bine să accepte politica cotelor obligatorii de imigranți și să elaboreze o nouă legislație a migrației care să rezolve problemele de pe piața muncii cauzate de ”criza demografică” care se apropie.

sursa Cotidianul.ro

Leave a Reply

velotime.com.ua

у нас www.profvest.com