Este posibil: un șef de post a refuzat mita pentru a cincea oară

  • njwc.info
  • April 25, 2016
  • 0

Şeful de post din comuna Pufeşti a refuzat pentru a cincea oară în ultimii patru ani să fie mituit anunţă Direcţia Generală Anticorupţie. Poliţistul i-a reclamat pe cei care au vrut să îi dea şpagă, suspecţii fiind prinşi în flagrant.

Şeful de post din comuna Pufeşti şi adjunctul său au denunțat încercările de a fi corupți, făptașii fiind prinși în flagrant de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.G.A.

Ultimul caz în care au fost implicţi cei doi a fost cel al unui şofer băut. Conducătorul auto a incercat să îi mituiască pe cei doi poliţişti pentru a nu se alege cu dosar penal.

În timp ce se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza satului Domnești-Târg, agentul de poliție G.R.S. a oprit pentru control un autoturism condus de R.C. care, în urma testării cu etilotestul Drager, s-a constatat că avea o concentrație de 0,83 gr/ litru alcool pur în aerul expirat.

Pentru a nu fi luate măsurile legale împotriva sa, R.C. i-a promis agentului de poliție, dar și șefului acestuia, foloase materiale pe care polițiștii le-au refuzat, denunțând fapta organelor de poliție judiciară din cadrul S.J.A. Vrancea.

Şoferul a fost prins în flagrant în timp ce-i oferea polițistului o serie de bunuri pentru a-l determina să abandoneze cercetările. Şoferul s-a ales acum cu dosar penal şi pentru dare de mită.

 

Sursa:

Leave a Reply