Efect după Brexit: ratele la bănci vor crește considerabil

  • njwc.info
  • iunie 25, 2016
  • 0

Decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană va avea un efect îngrozitor pentru România. Un important avocat lansează un semnal de alarmă și spune că oamenii cu datorii la bănci vor avea extrem de multe probleme.

 

Gheorghe Piperea a vorbit despre ce-i așteaptă pe români. După votul britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, indicatorul Robor la 3 luni, în baza căruia se calculează majoritatea creditelor în lei, a urcat cu 11 procente şi a atins maximul ultimelor cinci luni. Şi Robor la 6 luni a urcat cu 6 procente. Acest indicator n-a mai ajuns atât de sus din luna februarie. Potrivit avocatului Piperea, ratele la creditele „Prima Casă” se vor dubla.

 

 

Pentru a se ajunge la situația în care leul să nu se devalorizeze, va trebui să se mărească dobânzile. Prima care se va mări va fi dobânda interbancară ROBOR. Eu cred că în foarte scurt timp, Roborul nu va ajunge la 3% cum preconiza domnul Ionuț Dumitru, care e președintele Consiliului Fiscal, cred că va ajunge la 5-7%(…). Ratele la „Prima Casă”, care în momentul de față sunt sustenabile de către un salariat la stat cu un salariu de 2.000 de lei, nu vor mai fi sustenabile întrucât se vor dubla peste noapte”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea. Brexitul are și alte efecte extrem de dure: introducerea vizelor de călătorie, scumpirea produselor importate din Marea Britanie, pierderea dreptului de muncă pentru imigranţii români, eliminarea burselor pentru studenţii români, dar și eliminarea accesului la tratamente medicale în Marea Britanie.

 

Sursa:

Lasă un răspuns

agroxy.com

https://russ-love.com

https://iwashka.com.ua