După cinci ani de la moartea lui Ben Laden, șeful CIA vrea capul SI

  • njwc.info
  • mai 2, 2016
  • 0

La cinci ani de la moartea lui Osama Ben Laden într-un raid american, directorul CIA John Brennan a estimat, duminică, că eliminarea șefului grupării Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Bagdadi, ar avea un „impact” important asupra organizației jihadiste care a eclipsat Al Qaida, relatează AFP.

Ben Laden a fost ucis în noaptea de 1 spre 2 mai 2011 de forțele speciale americane care au luat cu asalt casa lui din Abbottabad în Pakistan.

Brennan a fost întrebat duminică de canalul NBC în legătură cu seara istorică din 1 mai (ora Statelor Unite) când președintele Statelor Unite Barack Obama a anunțat întregii lumi moartea șefului Al Qaida.

„Am distrus o mare parte (din rețeaua) Al Qaida. Ea nu este complet eliminată… Acum ne vom confrunta în anii următori cu noul fenomen SI”, a rezumat șeful agenției centrale de informații americane.

Dar jurnalistul de la NBC l-a întrebat pe Brennan, care se exprimă rar în mass-media americane, dacă șeful SI a devenit la fel de „important” cum a fost cel al Al Qaida.

Da, „este important și vom distruge SI, nu am nicio îndoială… Dacă îl vom avea pe Bagdadi, cred că aceasta va avea un mare impact asupra organizației. Ei vor suferi efectele”, a răspuns șeful CIA.

Cu toate acestea, Sl „nu este numai o mare organizație, este un fenomen. Noi nu îi vedem numai în Siria și Irak, îi vedem în Libia, Nigeria și alte țări”, a avertizat Brennan, evocând celulele și rețelele grupării jihadiste din afara bastioanelor sale sirian și irakian.

 

Sursa:

Lasă un răspuns

www.e-kirpich.kiev.ua

Этот интересный интернет-сайт , он описывает в статьях про тестостерон ципионат.
Был найден мной полезный блог на тематику продвижение веб сайтов https://www.progressive.ua