După 7 ani de amânări, Radu Mazăre și echipa se îndreaptă spre prescrierea faptelor

Niciun comentariu

Au trecut 2.553 de zile de când Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, este trimis în judecată în dosarul retrocedării frauduloase a 150 de terenuri din județ. Fostul edil și echipa de la Primărie așteaptă în ianuarie 2016 concluziile unei expertize care nu se mai termină

Procesul retrocedărilor de terenuri din Constanța, în care sunt judecați mai mulți funcționari din Primărie, dar și fostul edil Radu Mazăre, are toate șansele să devină unul „istoric”.

Ieri, la al 82 termen de judecată, Corina Dăescu a decis să amâne din nou procesul, pentru 19 ianuarie 2016. Potrivit unor surse judiciare, acuzațiile la adresa unor inculpați s-au prescris deja.

Ieri, baronul Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, și-a trimis doar avocatul. La fel a făcut Cristian Borcea, închis deja în Penitenciarul de la Poarta Albă.

Toată lumea se aștepta ca instanța să dea o nouă amânare, astfel încât unii avocați nici nu s-au mai sinchisit să-și pună robele înainte de începerea procesului. La ședința de judecată nu au trimis reprezentanți consiliile locale din Năvodari și Constanța, și nici Ministerul de Finanțe nu și-a desemnat un consilier juridic.

sursa evz.ro

Category: njwc.info
Tags: , , ,

Lasă un răspuns

Meniu