Discoteca din judet inchisa de ISUJ ARAD

  • njwc.info
  • decembrie 3, 2015
  • 0

COMUNICAT DE PRESA 03.12.2015

         În perioada 22.11.2015 – 01.12.2015, au continuat activităţile de control ale ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad la societăţi comerciale cu domeniul de activitate „alimentaţie publică” (cluburi, discoteci, baruri, restaurante) şi sport  – cultură.

Au fost executate controale atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte la locaţiile care îşi desfăşoară activitatea doar noaptea.

Inspectorii au verificat 10 de societăţi comerciale şi 2 locaţii cu destinaţia sport-cultură unde au fost depistate 68 nereguli astfel:

  • Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
  • Deficienţe privind organizarea apărării împotriva incendiilor
  • Lipsa sau reducerea gabaritului căilor de evacuare;
  • Deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărarea împotriva incendiilor
  • Nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă având caracter tehnic, identificate în obiectiv

Pentru aceste nereguli au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 79.300 lei.

O parte din nereguli au fost sancţionate cu avertisment sau remediate pe timpul controlului.

În urma controlului inopinat efectuat la o societatea comercială din judeţul Arad cu profil de „alimentaţie publică” (discotecă) s-a constatat depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la incendiu, neregulă pentru care în conformitate cu art.2, alin(1), lit.a din H.G.915/2015, privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea elementelor portante, respectiv a propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi s-a dispus amendarea societăţii cu 30.000 lei şi măsura complementară de oprire a funcţionării şi utilizării construcţiilor sau amenajărilor pentru o perioadă de 60 zile calendaristice.

sursa isuj arad

Lasă un răspuns

velotime.com.ua

www.citroen.niko.ua