Craiova, prima bornă a lui Cojocaru la revenirea pe banca Sebișului: „Să ne reparăm imaginea”

  • njwc.info
  • aprilie 7, 2016
  • 0

O victorie, două egaluri şi două înfrângeri, 5 puncte din 15 posibile a fost bilanţul lui Adrian Neaga, care a rezistat doar 5 etape la Sebiş. Călin Cojocaru a revenit pe banca tehnică, iar primul meci al elevilor săi e la Craiova cu echipa secundă a lui CSU Craiova.  „Majoritatea băieților cunosc încă din toamnă filosofia mea despre fotbal, iar cei noi sunt destul de deștepți să învețe repede ce-mi doresc de la ei. În acest retur, ne propunem să ne reparăm în primul rând imaginea, adică vrem să arătăm ca adevărata noastră față nu e cea din primele etape ale returului. În primul rând, nu mai avem voie să primi atâtea goluri, căci de dat vom da la câți fotbaliști cu calitate avem de la mijloc în sus” este mesajul managerului – antrenor.

Oltenii nu îi vor primi pe sebişeni cu flori pentru că un succes i-ar apropia de grupul echipelor care tind să depăşească linia de mijloc a clasamentului.  „Toate formațiile oltenești sunt arțăgoase, cu atât mai mult satelitul unei prim divizionare. Jucătorii tineri ai Craiovei vor dori să demonstreze că se poate conta pe ei și la prima echipă, așa că ne așteaptă un meci complicat din acest punct de vedere. Dar, eu zic că avem șansele noastre, deloc mici, de a scoate un rezultat bun mâine” a adăugat Cojocaru.

După despărţirea de Neaga, a urmat rezlierea contractului lui Flavius Oprea. Operaţiunea de rupere a angajamentelor nu s-a încheiat însă. Călin Cojocaru a purtat negoiceri cu Petrovic pentru a-l convinge să accepte o despărţire amiabilă, dar fundaşul sârb nu a dat încă un răpsuns pozitiv. Gafeurul lui Naţional din partida cu Ighiu nu a făcut deplasarea la Craiova pentru că e uşor accidentat. El a rămas acasă şi a primit sarcina să se antreneze cu echipa a doua pregătită de Cristian Feieş. În rest Cojocaru are la dispoziţie tot lotul și ar putea alinia următorul „unsprezece”: Bujor – Bogdanovici, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Zurbagiu – Z. Radu, Keita, Susan – Velici.

Arbitri meciului de la Craiova sunt: Ovidiu Robu (Popeşti Leordeni) – Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele) şi Adina Catrina (Slatina). Observatori FRF: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin), Mihai Lăzărescu (Tg. Jiu)

Lasă un răspuns