Coreea de Nord pregăteşte lansarea unei rachete care ar putea ajunge pe teritoriul Statelor Unite

  • njwc.info
  • aprilie 13, 2016
  • 0

Regimul din Coreea de Nord pregăteşte lansarea unei rachete intercontinentale care ar putea ajunge pe teritoriul Statelor Unite, afirmă surse din cadrul serviciilor de informaţii americane citate de CNN.

Potrivit unor oficiali americani, regimul Kim Yong-Un ar putea lansa o rachetă balistică de tip Musudan, care ar putea atinge insulele Guam şi Shemya, situate în Oceanul Pacific şi care aparţin Statelor Unite.

Imagini filmate din satelit relevă că regimul stalinist de la Phenian pregăteşte, probabil în cadrul unui test, lansarea unei rachete balistice de pe o platformă mobilă.

Alţi oficiali americani se tem că Phenianul ar putea lansa rachete de tip Kn-08 sau Kn-14, care pot atinge teritoriul continental al Statelor Unite.

Pentagonul urmăreşte cu atenţie toate activităţile balistice nord-coreene.

Regimul Kim Jong-Il a efectuat în ianuarie un presupus test termonuclear, urmat peste câteva săptămâni de un test balistic.

 

Sursa:

Lasă un răspuns