Ce se ascunde în spatele redeschiderii dosarului „Îmi dau demisia în 5 minute” al lui Băsescu?

  • njwc.info
  • decembrie 7, 2015
  • 0

Ştirea de la sfîrşitul săptămînii trecute, potrivit căreia Judecătoria Sectorului 5 a decis redeschiderea urmăririi penale împotriva lui Traian Băsescu în Dosarul „Îmi dau demisia în 5 minute”, a creat un val de bucurie în rîndul celor care ar fi vrut demisia lui încă din 2007, dar şi în rîndul unor gazetari mai naivi care chiar au crezut că sîntem în faţa unui dosar penal adevărat!

Întrucît titlurile bombastice din unele ziare sau de pe burtierele unor televiziuni (de genul: „Lovitură de teatru pentru Băsescu”, „Băsescu, urmărit penal” etc) pot să inducă publicul în eroare, să vedem care sînt elementele concrete din acest dosar, astfel încît să putem apoi să constatăm dacă este vorba despre o anchetă serioasă sau sîntem – pentru a cîta oară în ultima vreme? – în faţa unei manipulări ce ascunde alte intenţii.

BĂSESCU: „ÎMI DAU DEMISIA ÎN 5 MINUTE”

Totul a început de la declaraţia lui Traian Băsescu din 17 aprilie 2007, cînd începuse procedura de suspendare prin solicitarea avizului Curţii Constituţionale. În acea zi a şi sosit un aviz negativ de la CCR, motiv pentru care, înainte de votul din Parlament care ar fi dus automat la suspendarea sa, Traian Băsescu a făcut acestă declaraţie în faţa presei:

Traian Băsescu nu şi-a dat demisia, astfel încît, în locul unor alegeri prezidenţiale, a avut loc Referendumul pentru „demiterea” lui, din care a ieşit şi mai întărit prin votul populaţiei care, practic, la reconfirmat în funcţia de Preşedinte.

Un concetăţean de-al meu, craioveanul Ioan Şerb, a depus încă de atunci o „Plîngere penală” împotriva lui Traian Băsescu, acuzîndu-l de comiterea infracţiunii de „Fals în declaraţii” pentru că nu şi-a respectat promisiunea de a demisiona! După 8 ani, Procurorul general Tiberiu Niţu a văzut în acea plîngere „haioasă” un bun prilej de a-l aduce în discuţiile publice pe Traian Băsescu drept un posibil infractor. Să fi fost însă doar atît sau era vorba şi despre altceva?

Mai întîi, Parchetul General s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu solicitarea de a redeschide acest dosar, însă, potrivit procedurilor, aceasta şi-a declinat competenţa spre Judecătoria Sectorului 5, întrucît Traian Băsescu nu mai este demnitar! Probabil că Tiberiu Niţu s-a lăsat păcălit de conţinutul art. 72 din Constituţie, care se referă la „Imunitatea parlamentară” şi care, la art. 84, prevede că Preşedintelui i se aplică prevederile art. 72, unde la al. 2 se spune: „Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, însă acesta se aplică doar pentru parlamentari! Fostul preşedinte este acum un cetăţean oarecare, motiv pentru care la art. 84 se spune explicit că lui i se aplică doar prevederile al. 1 din art. 72, căci, avînd imunitate pe tot mandatul, el nu poate fi anchetat decît la sfîrşitul acestuia!

După cum se ştie, vineri Judecătoria Sectorului 5 a decis redeschiderea acestui dosar penal, deşi elementele concrete duceau inevitabil la constatarea că fapta penală invocată NU EXISTĂ. Art. 15 din Noul Cod penal defineşte astfel „INFRACŢIUNEA”:

– „(1) Infracţiunea estefapta prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvîrşit-o.

– (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

În Codul penal italian, german sau spaniol, de pildă, existenţa unei infracţiuni este condiţionată de săvîrşirea unei fapte, iar răspunderea penală este condiţionată de existenţa vinovăţiei. Observăm că nici la noi şi nici în alte ţări nu se vorbeşte în textul de lege despre pericolul social al faptei, dar nu pentru că acesta nu ar fi important în constatarea comiterii unei infracţiuni, ci pur şi simplu pentru că acesta este prezumat, înţelegîndu-se de la sine că nu orice faptă comisă de cineva este automat o infracţiune! Să urmărim aceste lucruri în acuzaţiile aduse lui Traian Băsescu.

Fostul preşedinte este acuzat că ar fi comis infracţiunea de „FALS ÎN DECLARAŢII”, prevăzută de art. 326 din Noul Cod penal. Să vedem conţinutul acestui articol:

Deci, mai întîi, „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175”. La art. 175 din NCP, aflăm care sînt acele persoane în faţa cărora trebuie făcute declaraţiile false, astfel încît să avem primul element al infracţiunii de „fals în declaraţii”:

Avem aşadar informaţia că acele declaraţii false trebuiau făcute în faţa unui „funcţionar public”! Aşa cum bine se ştie, Traian Băsescu nu le-a făcut în faţa vreunei persoane care să se încadreze în acele categorii descrise în art. 175, ci în faţa ziariştilor acreditaţi la Palatul Cotroceni, deci este vorba despre o „DECLARAŢIE POLITICĂ PUBLICĂ”! Astfel de declaraţii nu pot fi incriminate de Codul penal, întrucît ele sînt protejate de Constituţie, mai exact de art. 84, cu trimitere la art. 72, prin ceea ce se numeşte mai simplu „imunitate pentru declaraţii politice”:

Mergînd însă mai departe cu prevederile art. 326 din Codul Penal, observăm că simpla„Declarare a unui neadevăr” nu este suficientă, fiind necesară cea de-a doua condiţie:producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe!

Însă, prin acea declaraţie publică Traian Băsescu anunţa o INTENŢIE, nu o DEMISIE EFECTIVĂ, căci aceasta are un circuit riguros: depunerea ei în scris la autoritatea competentă, ori acest lucru nu s-a produs. Practic, fapta NU S-A COMIS! Este ca şi cum aş acţiona-o pe bunica mea pentru că, de cîte ori făceam o boacănă cînd eram mic, îmi spunea„Îţi rup picioarele dacă te prind!” şi aş acuza-o acum că nu s-a ţinut de cuvînt, deci că a comis un FALS ÎN DECLARAŢII! Ceea ce, desigur ar fi absurd.

Dincolo de textele de lege descrise mai sus, ştim cu toţii că acea declaraţie de presă din 17 aprilie 2007, în care Traian Băsescu a spus că va demisiona „în maxim 5 minute”, „în situaţia în care, în pofida avizului Curţii Constituţionale, Parlamentul va vota suspendarea”, era o strategie a sa ÎN ACEL MOMENT, prin care dorea să pună o presiune pe cei care urmau să voteze pentru suspendarea lui, fără să fie obligat de vreun text de lege să şi facă acest lucru. El avea oricînd dreptul să se răzgîndească asupra deciziei iniţiale, demisia fiind efectivă doar cînd ar fi fost deja depusă oficial. Şi aici putem face o comparaţie semnificativă: este ca şi cum cineva ar pleca de acasă după ce a spus familiei că vrea să-l ucidă pe duşmanul său, însă pe drum, dîndu-şi seama de consecinţe, ar renunţa. Poate familia să-l acuze apoi de FALS ÎN DECLARAŢII pentru că nu s-a ţinut de cuvînt întrucît nu l-a omorît pe acela?

Traian Băsescu poate fi acuzat că a fost mincinos, ceea ce înseamnă, la rigoare, tot un fel de „fals în declaraţii”, numai că fapta PENALĂ nu există, ci doar una morală. Ar putea fi acuzat, de asemenea, de neseriozitate, presupunînd că unii chiar au crezut că-şi va demisia, însă nici aici nu se îndeplinesc criteriile ce definesc „infracţiunea”, căci nimeni nu poate fi considerat „vinovat” de ce-i trece prin minte la un moment dat! Şi aici comparaţia poate fi o bună explicaţie: e ca şi cum cineva ar fi acuzat că ŞI-A PROPUS s-o ia de soţie pe fata iubită, dar, aflînd că ea mai are o relaţie, s-a răzgîndit, iar cineva i-ar spune: „Ai promis că o iei, acum ia-o sau intri la puşcărie”! Un amănunt interesant: „Seducţia” era pedepsită de Vechiul Cod Penal cu închisoare între 1-5 ani, însă acum nu mai este incriminată, considerîndu-se, pe bună dreptate, că un om se poate răzgîndi asupra unei intenţii avute cîndva, fără să fie acuzat penal. De altfel, din statistică rezultă că nu a fost niciodată condamnată vreo persoană pentru această infracţiune!

Cu toate aceste pevederi legale şi constituţionale în faţă, ne punem întrebarea: de ce, totuşi, instanţa de la Judecătoria Sectorului 5 a decis redeschiderea urmăririi penale în Dosarul „Îmi dau demisia în 5 minute”?

Pe această logică, procurorul care a cerut şi judecătorul care a dat această sentinţă ar putea fi întrebaţi: atunci, de ce, după fiecare divorţ, nu deschideţi şi un dosar penal împotriva celor doi soţi, căci şi ei au promis în faţa preotului şi a ofiţerului de stare civilă (şi, atenţie!, acela chiar este funcţionar public!) că vor rămîne împreună „pînă cînd moartea ne va despărţi”?

Tocmai aceste absurdităţi spre care ne conduc atît sentinţa Judecătoriei Sectorului 5, cît şi solicitarea Parchetului General ne fac să credem că nu este vorba aici doar despre o „eroare”, căci, totuşi, vorbim despre nişte oameni specializaţi în drept. De aici apar şi întrebările:

– Nu cumva, prin această sentinţă, se încearcă inducerea în populaţie a sentimentului că Justiţia este echidistantă dacă însuşi fostul Preşedinte al ţării poate fi anchetat?

– Nu cumva, prin această sentinţă, se încearcă distragerea atenţiei populaţiei de la marile dosare în care Traian Băsescu părea că are de ce să răspundă în faţa Justiţiei, cum ar fi Flota, Casa din Mihăileanu, Nana, Casa Ioanei, obţinută din vînzări anterioare etc.?

Din punctul nostru de vedere, după ce am analizat cu bună credinţă toate elementele concrete din acest dosar, precum şi toate articolele din lege la care se poate face referire, acest dosar nu poate avea decît o finalitate: achitarea lui Traian Băsescu! Însă, anchetarea şi judecarea fostului preşedinte vor dura ani de zile, timp în care o parte a populaţiei va avea sentimentul că pînă şi Traian Băsescu a fost dat pe mîna Justiţiei, cînd, în realitate, totul este doar o manipulare a opiniei publice sau, cum se mai spune în popor, „o făcătură”!

Sursa:  / Foto: www.nineoclock.ro

Lasă un răspuns