Birocrație împinsă la extrem: o văduvă vrea să închidă un credit prin darea în plată, dar se cere acordul soțului decedat

Niciun comentariu

O văduvă din Botoșani s-a trezit cu un răspuns halucinant din partea băncii la care are un credit ipotecar. Rătăciți în hățișurile birocratice, reprezentanții instituției financiare îi cer femeii un act de la soțul decedat, pe care nu ar putea să-l obțină decât dacă ar avea puteri paranormale!

 

Cătălina L. a vrut să-și cedeze apartamentul, profitând de legea dării în plată, pentru stingerea unui credit ipotecar pe care la contractat răposatul ei soț în 2008. Având statut de coplătitor al împrumutului, femeia a notificat banca în legătură cu cedarea locuinței, însă a primit un răspuns revoltător.

 

 

Reprezentanţii băncii respective au invocat faptul că notificarea este neconformă, întrucât lipseşte acordul soţului decedat. ”Banca este dispusă în principiu să încheie un acord de dare în plată pentru stingerea sumelor datorate, conform contractului de credit, numai în condiţiile în care solicitarea de dare în plată este însuşită de către debitorul cu care banca a încheiat contractul de credit, respectiv domnul X Y. În acest scop, vă rugăm să ne informaţi dacă debitorul X Y înţelege să îşi înşusească solicitările formulate de dumneavoastră…”, a fost răspunsul oficial primit de la bancă.

 

 

Mai mult, reprezentanţii instituției au insistat pe obţinea acordului soţului decedat, care ar fi trebuit să ajungă în format scris şi la ei. ”Se întrece orice limită, iar răspunsul frizează ridicolul. Dacă ar fi invocat că lipseşte acordul moştenitorilor, care aveau dreptul la succesiune pe apartamentul dat în plată poate aş fi înţeles, dar cum pot solicita acest lucru ?!”, a spus văduva.

 

 

Ar fi o strategie a băncii

 

 

Femeia este acum hotărâtă să facă plângere la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi la toate instituţiile din domeniu. Asta cu atât mai mult cu cât, în urma discuţiilor şi a proceselor care s-au derulat, banca a declanşat deja procedura de executare silită a femeii ca şi coplătitor al creditului neachitat.

 

Avocatul Dinu Buceceanu, cel care o reprezintă pe botoşăneancă în litigiile cu banca, spune că răspunsul primit este, de fapt, o strategie.

 

”Este o tergiversare a băncii pentru că îmi este greu să cred că funcţionarii băncii nu cunosc dispoziţiile legii privind darea în plată a unui imobil pentru a nu mai vorbi de cinismul cumplit de care au dat dovadă cu motivul invocat că darea în plată nu ar fi posibilă întrucât împrumutatul nu şi-a dat acordul, în condiţiile în care împrumutatul este decedat din septembrie 2013”, a spus acesta.

Calvarul botoșănencei a început în iunie 2008, când soţul ei a contractat un credit ipotecar pentru construcţia unei cabane. Contractul a fost semnat pe numele lui, iar femeia a fost menţionată în contract ca şi coplătitor. În septembrie 2013, în urma unei afecţiuni incurabile, bărbatul a decedat, iar femeia a anunţat banca.

 

 

Se luptă în instanță

 

 

Mai mult, în decembrie 2013 ea a solicitat băncii ca restul creditulului urma să fie stins prin asigurarea de viaţă. Unitatea bancară a ignorat notificarea şi a continuat să o someze pe femeie să plătească ratele. Prin urmare, în iunie 2014, Cătălina L. a deschis o acţiune la Judecătoria Botoşani solicitând ”valorificarea drepturilor derivate din Poliţa de Asigurare de viaţă în favoare băncii” însă, deşi a câştigat la instanţa de fond, în apel acţiunea i-a fost respinsă. Asta după ce banca a refuzat să ofere toate documentele legate de credit, femeia necunoscând nici faptul că asigurarea figura pe numele ei şi nu pe al soţului, care era împrumutantul şi cum ar fi fost normal. Informaţiile au fost obţinute abia în urma unor demersuri făcute cu ajutorul avocatului, la ASF.

 

Potrivit legii, darea în plată, care a intrat în vigoare în iunie, poate fi solicitată de împrumutant, inclusiv de coplătitor, banca urmând să valorifice imobilul cu care a fost gajat creditul ipotecar, pentru stingerea sumelor datorate.

 

 

Sursa:

Category: njwc.info
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Meniu