Atac sinucigaș lângă principala moschee din Medina, în Arabia Saudită

  • njwc.info
  • iulie 5, 2016
  • 0

O explozie puternică a avut loc luni în apropiere de Moscheea Profetului din Medina, în vestul Arabiei Saudite, a anunțat postul de televiziune Al-Arabiya, citat de agenția de presă Reuters și AFP.

Potrivit Al-Arabiya, un terorist sinucigaș și-a detonat încărcătura cu explozivi lângă punctul de trecere spre Moscheea Profetului în Medina, Arabia Saudită, al doilea loc sfânt al islamului după Moscheea din Mecca.

Imagini difuzate pe rețelele de socializare arată flăcări și un nor de fum dens lângă moschee.

Explozia a urmat altor câtorva care au avut loc luni în Qatif și Jeddah, în ultima zi a lunii sfinte a musulmanilor, Ramadanul, și la începutul festivalului Eid al-Fitra.

Cu puțin timp înainte, două explozii au zguduit orașul Qatif din estul Arabiei Saudite, unde locuiesc numeroși șiiți.

Potrivit unui martor ocular, o explozie a distrus o parcare de mașini lângă o moschee, fiind urmată de o altă explozie cu puțin timp înainte de orele locale 19:00. Se presupune că fragmentele de trup uman descoperite la locul exploziei aparțin atacatorului sinucigaș.

Orașul Qatif este situat în provincia ash-Sharqiyyah (însemnând Provincia Estică) a Arabiei Saudite.

De asemenea, luni dimineața a devenit cunoscut că forțele de securitate ale Arabiei Saudite au reușit să preîntâmpine noaptea un atac terorist în apropiere de consulatul general al SUA în Jeddah. Un bărbat ce avea asupra sa o încărcătură explozibilă intenționa să se apropie cât mai mult de consulat, însă a fost observat la timp de pază. După ce forțele de securitate l-au înconjurat, el a reușit să activeze încărcătura cu explozivi.

* Cel puțin trei morți în atacul sinucigaș de la Moscheea Profetului din Medina

Cel puțin trei persoane au murit în atacul sinucigaș care a avut loc luni la intrarea în Moscheea Profetului din Medina, în Arabia Saudită, inclusiv teroristul kamikaze și doi agenți de securitate, informează postul de televiziune Al-Arabiya, citat de Reuters.

Un terorist sinucigaș care încerca să pătrundă în moschee și-a activat încărcătura cu explozivi pe care o avea asupra sa, într-o parcare la intrarea pe teritoriul complexului religios. Drept rezultat au luat foc mai multe autoturisme parcate în apropiere de locul exploziei.

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat.

Moscheea Profetului din Medina, în Arabia Saudită, este al doilea loc sfânt al islamului după Moscheea din Mecca.

Explozia a urmat altor câtorva care au avut loc luni în orașele saudite Qatif și Jeddah, în ultima zi a lunii sfinte a musulmanilor, Ramadanul, și la începutul festivalului Eid al-Fitra.

sursa agerpres

Lasă un răspuns

www.220km.net