Aqua Vest, a treia echipă ce a zis „pas” Ligii a IV-a după Șepreuș și UTA II

  • njwc.info
  • iulie 25, 2016
  • 0

Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Arad a optat pentru un campionat de Liga a IV-a cu 16 echipe în ediția 2016-2017. Cel mai probabil, acest deziderat nu va fi atins și asta pentru că două dintre combatante au spus deja „pas” întrecerii. Este vorba despre Viitorul Șepreuș și, mai nou, Aqua Vest Șofronea.

Trupa prezidată de Roli Balaj și antrenată de Mihai Petcuț a înștiințat recent AJF-ul că nu-și permite să continue în primul eșalon județean, ci își dorește un loc în Liga a 5-a. Din informațiile noastre, Balaj nu a mai dorit ca echipa sa se chinuie ca și stagiunea trecută, când jucătorii nu puteau onora antrenamentele și de multe ori nici jocurile oficiale. De altfel, „instalatorii” au fost prima echipă sub linie, dar promovarea Cermeiului i-a readus automat în Liga a 4-a, de acolo unde dispare și UTA II. „Alb-roșii” au anunțat că merg în eșalonul trei cu Oprescu, Păcurar, Ungur și Sin la timonă, așa că automat mai rămâne un loc vacant.

Una dintre aceste poziții este solicitată de CS Ineu, grupare ce nu-și mai permite participarea în Liga a 3-a, dar va exista o 16-a doritoare în așa fel încât să se completeze campionatul? Teoretic, Pîncota ar putea cere un loc ca și fostă divizionară secundă, dar nimeni nu intenționează asta deocamdată.

Timp pentru înscrieri ar mai fi până la 1 august, pentru ca pe 4 Comitetul Executiv să bată în cuie componența noii ediții a Ligii a IV-a. Probabil, aceasta va rămâne în 15 competitoare, cu mențiunea că Dorobanți și Șimand, formații ce au încă dubii privind continuitatea, să fie apte de competiția ce va debuta sâmbătă, 20 august. De altfel, sâmbăta va fi singura zi a weekendului rezervată etapei, nicio formație neputând solicita să-și dispute partidele de pe teren propriu vineri sau duminică. Excepție, fac cazurile rare, de forță majoră.

Lasă un răspuns

https://monaliza.kiev.ua

www.booker.in.ua

Вы можете www.top-obzor.com недорого с доставкой.