ANALIZĂ: Primarii şi şefii de CJ ar putea primi pensii speciale de la 1.500 la 6.500 de lei lunar

  • njwc.info
  • decembrie 24, 2015
  • 0

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ ar putea primi, potrivit calculelor MEDIAFAX, pensii speciale de la 1.500 la 6.500 de lei, printre beneficiari figurând Liviu Dragnea sau foştii edili Sorin Oprescu, Marian Vanghelie şi Andrei Chiliman, dacă nu sunt condamnaţi definitiv.

Potrivit legii privind Statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o „indemnizaţie pentru limită de vârstă” (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.

Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă. De subliniat că aceste dispoziţii se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârşirii infracţiunii în calitatea oficială de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infracţiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul în serviciu sau deturnarea de fonduri.

Pentru ca un ales local să beneficieze de această pensie specială, este nevoie să aibă cel puţin un mandat complet. Pensia se calculează în funcţie de un indice de 0,55% din indemnizaţia brută aflată în plată în momentul solicitării acestui drept, înmulţit cu numărul de luni de mandat, însă în limita a trei mandate. Această pensie poate fi cumulată cu orice tip de pensie din sistemul public, venind astfel în completarea altor venituri, însă nu poate fi cumulată cu o altă pensie specială, cum ar fi cea de parlamentar. Dacă se află într-o astfel de situaţie, aleşii locali vor trebui să opteze pentru ce pensie specială doresc să aibă în plată.

În calculele efectuate de MEDIAFAX pentru stabilirea sumelor care ar putea intra în plată pentru aleşii locali s-a luat în vedere indemnizaţia de serviciu lunară medie a acestora, potrivit ultimelor declaraţii de avere, raportate la venitul brut realizat în ultimul an fiscal, şi numărul efectiv de luni în exerciţiul funcţiei, fie ca mandate complete, fie ca mandate întrerupte ca urmare a suspendării din funcţie. Mai mult, pensia rezultată este la nivel de venit brut, fiind supusă, potrivit legii adoptate de Parlament, impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, primarul suspendat al Capitalei, Oprescu, ar putea primi, în cazul în care nu va fi condamnat definitiv pentru fapte de corupţie, o pensie specială brută de aproximativ 4.700 de lei. Sorin Oprescu a avut un mandat complet la Primăria Capitalei – condiţie necesară pentru acordarea pensiei – şi un mandat incomplet de trei ani şi 7 luni, până la suspendarea din funcţie, în luna septembrie 2015. Potrivit declaraţiilor sale de avere, Oprescu avea un salariu de aproximativ 6.500 de lei lunar net ca primar al Capitalei.

În schimb, Marian Vanghelie se afla la al patrulea mandat de primar al Sectorului 5 în momentul în care a fost suspendat din funcţie, astfel că pensia lui – dacă nu va fi condamnat pentru fapte de corupţie – va fi calculată în funcţie de cele 3 mandate complete, potrivit legii. Marian Vanghelie a intrat însă în vizorul ANI din cauza unor sume nejustificate de bani din averea sa, în condiţiile în care nu şi-a completat anual declaraţia de avere, ea nefiind publicată pe site-ul Primăriei Sectorului 5. Potrivit unei declaraţii de avere aferentă anului fiscal 2013, Vanghelie avea un salariu lunar mediu net de 4.600 de lei. Astfel, Marian Vanghelie ar putea beneficia de o pensie specială brută de 5.200 de lei – mai mare decât a Primarului General, având în vedere că a ocupat funcţia de ales local o perioadă mai îndelungată.

O situaţie asemănătoare este şi în cazul lui , care se apropie de trei mandate complete. Acesta a fost suspendat din funcţie de primar al Sectorului 1 în luna iunie, la nivelul unui salariu mediu de 4.100 de lei. Pensia lui specială s-ar putea ridica la suma de 4.500 de lei, brut.

Primarul muncipiului Iaşi, , se află la rândul său la al treilea mandat, fiind suspendat în luna mai. Nichita a intrat de mai multe ori în atenţia presei, în topuri realizate ale primarilor cu cele mai mari indemnizaţii din România. Acesta câştiga, potrivit declaraţiei de avere, 4.500 de lei lunar, astfel încât pensia lui ar putea ajunge la 4.800 de lei.

Un caz special este cel al lui Radu Mazăre. Fostul primar al Constanţei a demisionat din funcţie, pe fondul dosarelor în Justiţie, în timpul celui de-al patrulea mandat, astfel încât va beneficia de o pensie în limita a celor trei mandate îndeplinite, dacă nu este condamnat definitiv. Potrivit declaraţiilor sale de avere, Mazăre câştiga doar aproximativ 2.600 de lei lunar de la Primărie şi, în ciuda celor trei mandate ale sale, pensia sa specială ar fi de aproximativ 3.000 de lei brut.

În rândul primarilor, , fost primar al Timişoarei, era recunoscut drept edilul cu cea mai mare indemnizaţie – 8.100 de lei lunar. Astfel, pensia sa specială, pentru cele trei mandate, s-ar ridica la aproape 6.500 de lei.

Pe de altă parte, fostul primar al Capitalei, Traian Băsescu, ar putea primi la rândul său o pensie specială, având un mandat complet, alte 7 luni din al doilea mandat, moment în care a demisionat pentru a prelua preşedinţia României. În perioada în care Traian Băsescu era primar general al Capitalei, legea nu obliga la publicarea declaraţiilor de avere, astfel încât indemnizaţia sa medie lunară a fost calculată în funcţie de indemnizaţia primită de succesorul său, Adrian Videanu, la data publicării primei declaraţii. Astfel, la un venit mediu de 4.500 de lei ca Primar General, pentru lunile sale de mandat, teoretic, Traian Băsescu ar putea primi o pensie brută de 1.800 de lei. Cazul său este însă unul special, în condiţiile în care a câştigat şi două mandate de deputat şi primeşte şi indemnizaţie de fost şef de stat, echivalentă cu 75% din indemnizaţia preşedintelui, urmând să opteze pentru una dintre aceste pensii speciale.

Şefii Consiliilor Judeţene vor beneficia şi ei de indemnizaţii pentru limită de vârstă.

Astfel, se află la al patrulea mandat ca preşedinte al CJ Vrancea. La o indemnizaţie medie netă de 4.600 de lei, pensia specială de care va beneficia acesta ar putea fi de aproximativ 5.200 de lei.

Nicuşor Constantinescu, şeful suspendat al CJ Constanţa, ar putea primi o pensie de 4.600 de lei, pentru aproape trei mandate, iar Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov aflat la primul mandat, ar putea primi 1.500 de lei.

Fostul preşedinte al CJ Teleorman, liderul PSD , având trei mandate finalizate, ar putea primi, potrivit indemnizaţiei sale medii lunare de 4.000 de lei ca ales local, o pensie de 4.500 de lei, brut.

Având în vedere dispoziţiile legii, care spune că indemnizaţia pentru limită de vârstă se va acorda în funcţie de venitul aflat în plată lunii anterioare solicitării de pensionare, aleşii locali aflaţi în funcţie ar putea beneficia de creşteri ale veniturilor, odată cu majorările pentru bugetari sau ca urmare a eventualei intrări în vigoare a unei noi legi a salarizării, care prevede salarii mai mari pentru aleşii locali. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ care nu se mai află în funcţie vor avea pensia calculată în funcţie de indemnizaţia în plată la momentul părăsirii postului.

Legea se află în etapa de promulgare, preşedintele putând cere Parlamentului reexaminarea actului normativ. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu legea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori, însă Parlamentul a ţinut cont doar parţial de observaţiile şefului statului, iar legea a fost promulgată miercuri.

 

Sursa:

Lasă un răspuns