Alin Văcean se pregătește pentru un nou proces cu CLM

  • njwc.info
  • aprilie 13, 2016
  • 0

Directorul Filarmonicii arădene se pregătește să pășească, din nou, în sala de judecată. Săptămâna viitoare, speranțele controversatului manager se vor îndrepta, din nou, la fel ca și în celelalte trei dosare înaintate instanțelor de judecată , către o posibilă victorie în fața administrației publice locale.
Un nou termen dintr-un nou proces intentat municipalității de Alin Văcean a fost fixat pentru data de 21 aprilie. La fel ca și în cazurile precedente, managerul contestă în instanță, la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Arad, acte administrative elaborate de CLM. Greu de crezut că visele directorului vor deveni, măcar de această dată, realitate. Asta pentru că sentințele din dosarele anterioare au dat câștig de cauză consiliului local. Cea mai recentă soluție dată de magistrații arădeni într-un alt proces intentat CLM de către Alin Văcean sună astfel: ,,Respinge cererea Soluția pe scurt: Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul VĂCEAN ALIN CORNELIU în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Arad şi Consiliul Local al Municipiului Arad având ca obiect suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 42/18.02.2016 privind constituirea comisiei de evaluare a managementului Filarmonicii de Stat Arad, a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a secretariatului comisiilor în vederea evaluării managementului aferent anului 2015 până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/ 2004 a contenciosului administrativ înregistrată sub nr. 12.555/25.12.2006 Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 07.04.2016 ‘’.

Lasă un răspuns