Vezi aici programul ”Conferinței profesionale de inovare”!

  • njwc.info
  • mai 19, 2016
  • 0

În perioada 24-25 mai 2016 Municipiul Arad organizează întâlnirea partenerilor din cadrul proiectului MY EUROPEAN CITY – Oraşul meu european.

Prima zi este organizată ca zi deschisă  pentru public, cu evenimentul ”Conferința profesională de inovare”,  care are drept scop atragerea atenției asupra dimensiunii europene a orașelor și abordări în vederea valorificării patrimoniului construit în orașele europene.

Partenrii de proiect care au confirmat participarea la Arad vor fi din orașele Nantes-Franța, Nottingham-UK , Szczecin- Polonia, Jelgava – Letonia, Berlin-Germania și  Belgrad-Serbia.

Gestionarea participativă a patrimoniului cultural, revitalizarea orașelor in Europa Centrală și de Est , valorificarea fortificațiilor și elemente de revitalizare pentru Biserica Franciscană din Cetatea Aradului sunt  temele care vor fi abordate de lectorii interni și internaționali ai conferinței din prima parte a zilei de 24 mai.

Studiile de caz prezentate în a doua parte a conferintei, “Intâlnirea dintre patrimoniu și inovare” vor oferi exemple de valorificare a patrimoniului în domeniul fortificațiilor istorice din Europa și demersurile realizate prin proiect pentru  păstrarea Bisericii Franciscane din Cetatea Aradului ca ansamblu de monument baroc de valoare națională.

Interacțiunea publicului cu lectorii se dorește a fi un dialog din care se vor putea contura viitoarele parteneriate pentru salvarea monumentelor  urbei.

Proiectul este finanțat de Programul Europa pentru Cetățeni, pentru municipiul Arad, cofinanțarea este asigurată de Consiliul Local al Municipiului Arad .

Agenda conferinței este atașată, detalii se pot solicita pe email [email protected]

 

Afis  11

Lasă un răspuns