Vă mai amintiți? Serialul „Twin Peaks” va continua

  • njwc.info
  • aprilie 26, 2016
  • 0

Postul Showtime a anunțat luni că viitorul sezon al popularului serial „Twin Peaks” va avea o distribuție de 217 de actori, inclusiv unele figuri noi ca David Duchovny și Jennifer Jason Leigh, relatează EFE.

Printre actorii care vor face parte din această distribuție figurează Naomi Watts, Monica Bellucci, Laura Dern, Michael Cera, Ashley Judd, Jim Belushi, Ana de la Reguera, Amanda Seyfried, Eddie Vedder (solistul trupei Pearl Jam) și Harry Dean Stanton, printre alții, a precizat Showtime într-un comunicat.

Este prima noutate despre acest serial după ce în urmă cu aproape un an creatorul acestui format, David Lynch, a confirmat că reia proiectul în urma unor divergențe financiare cu membri din conducerea postului.

Filmările la noul material deja s-au încheiat, a precizat Showtime în comunicat.

Povestea continuă la 25 de ani după evenimentele petrecute în primele două sezoane, când locuitorii unui mic oraș din nord-estul SUA primesc vestea tragică a asasinării tinerei Laura Palmer.

Al treilea sezon al serialului „Twin Peaks” va fi lansat pe micile ecrane anul viitor în prezența unor actori care au apărut în varianta originală, precum Kyle MacLachlan în rolul agentului Cooper sau Sheryl Lee care a interpretat-o pe Laura Palmer.

În viitorul sezon vor apărea de asemenea Lara Flynn Boyle, Piper Laurie și Michael Ontkean, care își vor relua personajele. Serialul original a avut două sezoane, care au fost difuzate de postul ABC între 1990 și 1991.

 

Sursa:dcnews

Lasă un răspuns

www.cialis-viagra.com.ua

https://best-products.reviews

https://best-mining.com.ua