Un ministru de Finanțe dezvăluie cum ar putea fi desființat Fiscul

  • njwc.info
  • July 2, 2016
  • 0

Senatorul Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe care a propus fiscalizarea fiscalizarea bacșișului, spune că în prezent mediul de afaceri solicită re-introducerea legii. Teodorovici susține legea impozitului forfetar în tursim, ba chiar propune să fie extinsă la întreaga economie. Astfel, regulile ar deveni mai clare, controlul mai simplu, iar birocrația ANAF ar fi limitată.

 

”Atunci când am fost numit la Finanțe, țin minte că ANAF închidea cam tot ce găsea. Am spus că asta trebuie să se oprească. La acel moment au venit din partea pieței solicitări în scris de a introduce în lege noțiunea de bacșiș. Și atunci am dat OUG respectivă. Nu s-a explicat prea bine avantajele unei astfel de abordări, și a fost scoasă tot la cerere. Nu merge, o scot, nu mi-e teamă și nu mi-e rușine să spun acest lucru. Mediul de afaceri, astăzi, cere din nou fiscalizarea bacșișului. Așa cum era făcută legea, nu se plăteau alte taxe, doar 16% din ceea ce primeau suplimentar, de la clienți. Am avut recent discuții cu oameni din HoReCa care au spus că vor din nou această abordare”, a declarat fostul ministru din Guvernul Ponta, la interviurile DCNews.

 

Teodorovici a explicat că măsura era una benefică șipentru angajații din hoteluri și restaurante. ”Se puteau duce la bancă, pentru un credit: iată cât am câștigat, din plățile suplimentare, acesta este venitul meu, nu doar salariu, care e la minimul pe economie”, a spus Teodorovici.

 

 

Impozitul forfetar, extins în întreaga economie

 

 

Fostul ministru susține că impozitul specific unor activităţi, adoptat marţi de Camera Deputaţilor, ar trebui aplicat în întreaga economie, nu doar pentru turism sau alimentație publică.

 

“Parlamentul a introdus, prin lege, impozitul specific, fost forfetar: pe zona de HoReCa se plătește anual o sumă fixă, în baza unei formule de calcul. Lumea a dorit-o. Din păcate, Ministerul de Finanțe îl roagă pe dl președinte să nu o promulge și să o trimită la Parlament. Este o abordare greșită. Eu spun că această lege trebuie extinsă la tot ce înseamnă economie, nu doar la HoReCa. Fiecare agent economic să aibă un impozit fix și, în felul acesta, scapă de controale, de absolut tot ce înseamnă Fisc. Eu sunt adeptul unor reguli puține, am limita birocrația și am reduce miile de funcționari care se ocupă de controlul fiscal”, a adăugat Eugen Teodorovici.

 

 

Sursa:

Leave a Reply

learn more