Trei spectacole, mâine, la Festivalul Internaţional de Teatru Nou

  • njwc.info
  • May 10, 2016
  • 0

Festivalul Internaţional de Teatru Nou Arad continuă, miercuri, 11
mai, cu spectacole din Bucureşti, Râmnicu-Vâlcea şi
Sfântu-Gheorghe. De la 18.00, sunteţi aşteptaţi, în Sala Mare (în
format studio), la spectacolul _Identitate, _regia şi coregrafia:
Ferenc Fehér (Studio M, Sfântu-Gheorghe). O poveste despre viaţă,
trecut, prezent şi despre întâmplările memorabile pe care fiecare
dintre noi le-a trăit. Toate acestea exprimate prin intermediul unui
sunet, a unui cuvânt, mişcare sau obiect. Un spectacol despre cum, la
un moment dat, toate aceste „întâmplări” încep să-şi
trăiască propria viaţă şi despre rolul pe care reuşim să-l avem
în fiecare dintre ele. Versurile lui Laurie Anderson spun foarte multe
despre acest tip de _Identitate:_ „there are ten million stories in
the Naked City. But no one can remember which one is theirs.”

Periplul teatralo-muzical va continua, de la ora 20.00, în Sala Studio,
cu _Ibsen incorporated, _un scenariu_ _după scrierile lui Henrik Ibsen,
regia Catinca Drăgănescu (ARPAS – Asociația Română pentru
Promovarea Artelor Spectacolului şi Teatrul de Comedie). O producţie
care “te binedispune, te transformă într-un spectator activ,
participativ, te încorporează în universul personajelor feminine
ibseniene, în învălmăşeala post, post-modernă a remixului, unde
totul este regândit şi pus sub semnul întrebării. _Ibsen
incorporated_ vă va prilejui întâlnirea cu cinci actriţe minunate,
cu o echipă plină de energie şi pasiune, şi cu un Ibsen întors pe
toate feţele, „descusut” fără milă şi „interpelat” fără
nicun fel de oprelişti”. (Irina Budeanu – „Pink Floyd, Ibsen şi
revoluţia feminismului”, cotidianul.ro [1]).

Seara se va încheia, de la ora 22.00, în Sala Mare a Teatrului, care
va fi transformată într-un club din Liverpool-ul anilor ’70.
Apreciaţii actori ai Teatrului “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea
vă aşteaptă să vă spună povestea din _Femei/Bărbaţi_ de Willy
Russell, regia Vlad Massaci. Un grup de fete și unul de băieți petrec
noaptea de dinaintea căsătoriei prietenei/prietenului lor într-un
club din Liverpool-ul anilor ‘70. Acțiunea are loc în cele două
toalete ale clubului, acolo unde Dave și Linda, cei care urmează să
meargă a doua zi la biserică pentru a se căsători, au hotărât,
fără să știe unul de altul, să-și celebreze ultima noapte de
„libertate”. Care va fi cursul pe care îl vor lua lucrurile şi ce
se va întâmpla cu protagoniştii spectacolului veţi afla doar venind
la reprezentaţia teatrului vâlcean.

În cea de a V-a zi de Festival, Teatrul „Ion Slavici” Arad vă
aşteaptă, aşadar, la trei spectacole care vorbesc despre viaţă,
întâlnirile şi întâmplările ei.

Leave a Reply