Tinerii fotbaliști francezi se antrenează cu prima echipă a UTA-ei. Ionuț Popa i-a spionat pe „alb-roșii”

  • njwc.info
  • July 26, 2016
  • 0

Al doilea antrenament al zilei de marți pentru echipa fanion a Aradului, desfășurat pe arena din Sînicolau Mic, a fost urmărit de pe margine și de Ionuț Popa. Antrenorul lui ACS Poli nu știe încă dacă o va avea adversară pe UTA în ediția viitoare a ligii secunde și asta pentru că trage speranțe ca formația sa să fie reprimită în Liga 1 în locul Rapidului. Decizia ar trebui luată mâine, însă la cât s-a tergiversat „speța” cu falimentul giuleștenilor e posibil ca incertitudinea să rămână.

Până una alta, „Mister” ia pulsul echipei arădene, cu care, însă, nu ar trebui să fie în concurență directă pentru primele locuri, atâta timp cât va pleca cu un pasiv de -8 puncte în clasamentul ligii secunde. De altfel, în această dimineață, Popa i-a ajutat pe Dan Țapoș și portarii săi cu locația de antrenament, respectiv terenul din fața bazei sale sportive din Aradul Nou.

Revenind la ședințele de pregătire ale „Bătrânei Doamne” să spunem că tinerii nou sosiți ieri, respectiv cei trei francezi, jucătorii de la Iași sau Turnu Severin se antrenează sub comanda lui Roland Nagy și Cristi Todea. Probabil, ei vor prinde și câteva minute în amicalul de mâine seară (ora 18), de la Sebiș, însă e greu de crezut că vor ocupa unul dintre cele 20-21 de locuri disponibile pentru turneul de verificare din Italia. Arădenii vor pleca vineri cu autocarul până la Budapesta, de unde vor lua avionul cu destinația Ancona. Sâmbătă după-amiază, au programat super-amicalul cu Spezia, formație de Serie B italiană.

Leave a Reply

узнать больше