INS: Anul trecut, în sistemul de sănătate erau 58.600 de medici, ceea ce înseamnă un medic la 335 de locuitori

  • njwc.info
  • iulie 2, 2018
  • 0
Sistemul de sănătate a înregistrat anul trecut un număr de 58.600 de medici, în creştere uşoară faţă de anul precedent, ceea ce înseamnă că unui medic i-au revenit în medie 335 de locuitori, relevă datele transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, activitatea  din sistemul  sanitar – public  şi  privat – s‐a  […]

Şeful secţiei de Medicină Internă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Arad, Dr. Simona Borta: „Încerc să pun pacienţii pe primul plan”

  • njwc.info
  • mai 1, 2018
  • 0
Peste 1.000 de pacienţi trec anual pragul Secţiei de Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Secţia, care se află la etajul IV a spitalului funcţionează din anul 1981 şi are 48 de paturi cu două compartimente: 5 paturi de alergologie, opt endocrinologie şi restul de 35 de paturi sunt de medicină […]

Lista bolilor pentru care nu mai ai nevoie de trimitere de la medicul de familie ca să mergi la specialist

  • njwc.info
  • ianuarie 6, 2018
  • 0
Concret, pacienţii diagnosticaţi cu oricare dintre bolile de mai jos se pot prezenta direct la medicul de specialitate pentru consultaţie şi tratament, fără să mai aibă nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, aşa cum prevedea legea până acum. Medicul de specialitate trebuie să informeze medicul de familie prin scrisoare medicală dacă […]
Page 1 of 712345 » ...Last »
別れさせ屋 大阪

ここに

https://profvest.com