Senatul a respins procedura de urgenţă solicitată de Guvern pentru proiectele de lege privind graţierea

  • njwc.info
  • februarie 1, 2017
  • 0

Senatul a respins, miercuri, procedura de urgenţă solicitată de Guvern pentru proiectele de lege privind graţierea.
Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, a propus ca, pentru cele două proiecte de lege iniţiate de Guvern, avizele comisiilor de specialitate să fie date până pe 14 februarie, urmând ca până pe 21 februarie Comisia juridică să se pronunţe prin raport.
„Calendarul pe care l-am propus şi care a fost însuşit de Biroul permanent este unul care răspunde cu celeritate necesităţilor de a legifera în chestiuni care ţin de o presiune venită de la deciziile CEDO şi, în acelaşi timp însă, excede solicitării Guvernului de procedură de urgenţă. De aceea, chiar dacă Guvernul bănuiesc că îşi menţine punctul de vedere, (…) grupul PSD vă propune să aprobaţi calendarul în sensul în care avizarea se face până pe 14 februarie – e vorba despre Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia pentru drepturile omului, (…) urmând ca până la 21 februarie să dăm raportul pe fiecare dintre aceste proiecte legislative”, a declarat Nicolae, citat de Agerpres.
De asemenea, în timpul dezbaterilor din plen, vicepreşedintele PNL al Senatului, Laura Scântei, a solicitat senatorilor să nu aprobe procedura de urgenţă în cazul actelor normative privind graţierea.
„Consider că (…) parlamentarii din coaliţia de guvernare nu susţin demersul Guvernului, care a înţeles să aducă în dezbatere parlamentară acest proiect, dar nu tot în procedură de urgenţă. Dacă este să îl dezbatem, reiau solicitarea de a nu aproba procedura de urgenţă. Nu am văzut niciun argument în nota de fundamentare, decât cel invocat de iminenţa unei decizii pilot a CEDO. Aşa cum am văzut în declaraţiile publice de la Curtea Europeană, nu există în termeni de o lună o astfel de iminenţă. Din contră, va fi un calendar pentru ca statul român să adopte nişte măsuri cu privire la rezolvarea problemelor din penitenciare”, a afirmat aceasta.
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a recomandat, la rândul său, un termen de 60 de zile pentru dezbatere proiectelor legislative.
„Este vorba de o materie extrem de delicată. Nu se dau graţieri colective într-o ţară decât o dată la 20-30 de ani. E o chestiune care necesită atenţie deosebită şi trebuie să cântărim care sunt măsurile de reinserţie pentru deţinuţii care vor fi eliberaţi, cine va fi eliberat, să fim siguri că aceste măsuri nu se dau cu dedicaţie. (…) Consider că două săptămâni, de pe 1 pe 14 (februarie – n.r.) este un timp inadmisibil de scurt. Solicit colegilor să ia un termen de 60 de zile pentru această dezbatere”, a declarat Alexandrescu.
Preşedintele de şedinţă, şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a intervenit în discuţie, afirmând că şi liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a propus respingerea procedurii de urgenţă.
„Nu ştiu dacă aţi fost atenţi la intervenţia domnului senator Şerban Nicolae, dar şi domnia sa a propus să nu mergem pe procedura de urgenţă. Cred că era util să reţineţi acest lucru”, a spus acesta.
Plenul Senatului a respins cu opt voturi ‘pentru’ şi 99 de voturi ‘împotrivă’ discutarea proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate în procedură de urgenţă.
De asemenea, procedura de urgenţă pentru proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost respinsă de Senat cu patru voturi ‘pentru’ şi 104 voturi ‘împotrivă’.
Sursa:

Lasă un răspuns

https://progressive.ua

Поможем вам подобрать и www.steroid.in.ua недорого с доставкой.