Satelitul Pandurilor vrea să strice meciul de rămas bun al Sebișului în prezenta stagiune de Liga a 3-a

  • njwc.info
  • May 26, 2016
  • 0

Național Sebiș a pierdut din turație pe acest final de sezon. Nu a mai câștigat de patru runde, cu mențiunea că în cea de la începutul săptămânii a stat pe tușă. Acasă, fanii nu au mai aplaudat o victorie a favoriților de la acel 3-1 spumos cu ASU Poli, așa că ar fi timpul un nou succes.

Adică dacă nu acum, odată cu vizita Pandurilor II, atunci când. Stagiunea se încheie mâine și odată cu ea și aventura unor jucători care au apărat culorile „alb-albastre” în acest sezon. „Poate, pentru unii e un ultim examen și ar fi bine să-l treacă. Nu am mai câștigat de două meciuri acasă și vrem să o facem acum, la despărțirea până la toamnă de susținătorii noștri. Știm că ultima impresie contează, așa că ne dorim să terminăm cu o victorie și mai ales cu o prestație bună. Sigur, locul 4 nu îl mai putem pierde indiferent de rezultat, dar nu luăm în calcul înfrângerea”, anunță Călin Cojocaru, care trebuie să se dispenseze pentru meciul de mâine (ora 18) de suspendatul Rosenblum și accidentatul  Neacșu.

Totodată, sârbii Petrovic și Basic s-au întors acasă, cu mențiunea că ultimul ar trebui să revină la Sebiș și în noul campionatul viitor.  Dar, team-managerul echipei de pe Crișul Alb spune că va pune punct oficial acestui sezon de abia pe 8 iunie, urmând ca pe 4 să încerce legarea unui amical, chiar pe arena „Crișana”, cu o formație din Serbia.

Claudiu Mocioi, fostul elev al lui Gigi Borugă, pe când acesta antrena Minerul Motru, este antrenorul adversarilor lui Naţional Sebiş. Pandurii II a obţinut cinci victorii şi o remiză în ultimele şase etape şi se anunţă un rival redutabil pentru Velici et. comp. Gorjenii, afectaţi de problemele financiare ale clubului, vor sosi în ziua meciului, fapt ce părea de neacceptat atunci când la Târgu Jiu curgea lapte şi miere. „Avem un lot foarte tânăr, cu media cuprinsă între 18 şi 19 ani şi ne propunem să jucăm tot timpul un fotbal frumos” este sloganul lui Mocioi pentru această partidă.

Antrenorul tinerilor de la Pandurii nu ascunde faptul că deplasarea în ziua meciului e un inconvenient pentru echipa sa. „S-a acumulat deja o stare de oboseală cu etapele intermediare. Sebiş are avantaj că că nu a jucat în ultima etapă, iar noi ne confruntăm cu probleme de lot. Popescu, titularul postului de portar, a primit al patrulea cartonaş galben şi e suspendat. Avem şi câţiva jucători care suferă din pricina accidentărilor, dar sper să fie apţi. Oricum noi am promovat juniori de la grupele proprii şi dacă va fi cazul vom mai promova câţiva şi la Sebiş” a adăugat „principalul” oltenilor.

Formații probabile:

Național Sebiș: Tomșa – Bogdanovici, Stupu, Zurbagiu, Cherecheș – Mihuța, Avramescu – Z. Radu, Keita, Susan – Velici. Antrenor: Călin Cojocaru

Pandurii II : Lazar – Trocan, Celea, David, Negrescu – Tudor, Pîrcălabu, Dănăricu, Șerbănoiu – Cocină, Mărgărit.

Arbitri: Valeriu Demian (Zalău) – Gheorghe Tarba și Ștefan Lar (ambii din Baia Mare)

Observatori FRF: Dionisie Matei (Zalău), Călin Orbonaș (Ilia – Hunedoara)

Leave a Reply

узнать больше

на сайте

www.maxformer.com/telezhki-gidravlicheskie