Sărbătoare pentru copiii din centrele sociale ale DGASPC Arad

  • njwc.info
  • iunie 1, 2016
  • 0

Ziua Internațională a Copilului, a fost sărbătorită în toate centrele, casele de tip familial aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și în organizațiile neguvernamentale  în parteneriat cu instituția.

Ziua a început cu o mare surpriză pentru cei aproape 40 de copii aflați în Centrul de Primire Minori și Centrul de Criză care au primit pachete cu jucării, dulciuri și haine dăruite din suflet de copiii angajaților Companiei de Apă Arad. Pentru că au ținut să aducă un zâmbet pe chipul copiilor ocrotiți de DGASPC Arad, aceștia au donat ursuleți de pluș, mașinuțe, ciocolată și dulciuri, haine și rechizite, jocuri educative. Iar gestul lor a fost binevenit și extrem de apreciat de cei cu care soarta a fost mai puțin darnică.

Copiii din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Copii cu Dizabilități, precum și cei care beneficiază de servicii specializate în cadrul  Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii Ghiocelul au pregătit un frumos program artistic. Costumați în zâne, fluturași, elfi sau pirați, copiii, în ciuda dizabilității au cântat, au spus poezii, au dansat și au pus în scenă teatru de păpuși. Alături de ei au participat și elevi de la mai multe școli din municipiu, Școala Generală nr.3 și Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, precum și voluntari străini din cadrul proiectului EUREKA găzduiţi de Asociaţia ‘’Societatea pentru Educaţie şi Cultură”din Nădlac. Copiii din cadrul Centrului de Plasament Oituz au pregătit special pentru această zi obiecte artizanale au dăruit copiilor din cadrul C.R.R.C.D. jucării și mici surprize.

Și pentru copiii ocrotiți în casele de tip familial din Sântana Ziua Copilului a fost una plină de activități, toate pregătite special pentru a simți cât mai intens bucuria acestei zile importante.

Activitățile s-au derulat în sala festivă a Liceului Tehnologic din Sântana, iar programul a cuprins întreceri sportive, jocuri, concursuri, face-painting, dansuri, dar și ateliere de confecţionare a figurinelor din baloane modelabile.

La final, toți copiii au fost recompensați cu diplome și o masă festivă.

Manifestări dedicate Zilei de 1 Iunie au fost organizate și în casele de tip familial din Lipova și Complex de Servicii Sociale Ineu.

DGASPC Arad dorește să mulțumească tuturor celor care au sprijinit instituția în organizarea evenimentelor dedicate copiilor.

Lasă un răspuns

https://budmagazin.com.ua

www.agroxy.com

create your website