Salonul Auto Geneva: Lista cu premierele mondiale, conceptele și celelalte lansări. Care este programul și cât costă un bilet

  • njwc.info
  • March 4, 2017
  • 0

Salonul Auto de la Geneva începe săptămâna viitoare, cu două zile dedicate jurnaliștilor și specialiștilor din industria auto. Pe 9 martie, salonul se deschide publicului timp de 10 zile.

Geneva International Motor Show a ajuns la ediția 87 și a devenit, probabil, cel mai cochet salon auto al Europei, chiar dacă nu se ridică la amploarea celor din Paris sau Frankfurt.

Biletele costă 16 franci elvețieni, pentru adulți, 9 franci pentru copii între 6 și 16 ani, pensionari și personae cu dizabilități, și 11 franci de persoană pentru grupuri mai mari de 20 de persoane. Programul de acces va fi între 10.00 și 20.00, respective 9.00 – 19.00 în weekend scrie profit.ro

Biletele pot fi cumpăra și online de aici:

Sunt așteptate o mulțime de noutăți, premiere mondiale, europene, face-lifturi ale actualelor modele, dar și concepte, mașini-studiu, exponate unicat și alte autovehicule care sunt pregătite doar pentru show sau pentru a arăta publicului ce poate face o marcă sau alta. Nu sunt anunțate absențe ale mărcilor importante, Dacia va fi prezentă ca de obicei, cu un stand propriu și cu o noutate sub forma unei noi versiuni Logan.

VIDEO Citroen a lansat o aplicație care ține loc de manual de utilizare și de consultant auto
CITEȘTE ȘI VIDEO Citroen a lansat o aplicație care ține loc de manual de utilizare și de consultant auto
Noutățile absolute sunt suficiente pentru a atrage publicul la standuri. Vor fi expuse modele complet noi sau generații noi ale unor modele extreme de așteptate de public, care vor genera animație de fiecare dată când va fi ridicată prelata albă la o conferință de presă.

Vor fi prezente Alfa Romeo Stelvio, noul SUV al italienilor, care debutează acum și în Europa, în acest segment atât de aglomerat, Opel Crossland X și DS 7 Crossback, cele două modele ale PSA și GM, rezulte din colaborarea celor două, Suzuki Swift, Kia Picanto, două modele de clasă mică perfecte pentru europeni, Range Rover Velar, un nou model provocator pentru cei care vor să-și etaleze luxul, VW Arteon, modelul fanion al nemților, care va aduce noi declarații de design și tehnologie pentru grupul german, cel mai rapid Ferrari, 812 Superfast, noul Mitsubishi Eclipse Cross și multe alte noutăți, dar și versiunile noi de caroserie cu parfum de modele noi, precum VW Tiguan Allspace, Porsche Panamera Sport Turismo, Mercedes E Class Cabrio, Opel Insignia Sport Tourer.

Premiere – modele de serie

 

Alpine A 110 – model nou/ premieră mondială

DS 7 Crossback – model nou/ premieră mondială

Ferrari 812 Superfast – model nou/ premieră mondială

Kia Picanto – generație nouă/ premieră mondială

Mitsubishi Eclipse Cross – model nou/premieră mondială

Opel Crossland X – model nou/premieră mondială

Range Rover Velar – generație nouă/ premieră mondială

Seat Ibiza – generație nouă/ premieră mondială

Subaru XV – generație nouă/ premieră mondială

Suzuki Swift – generație nouă/ premieră mondială

VW Arteon – model nou/ premieră mondială

Volvo XC60 – generație nouă/ premieră mondială

Alfa Romeo Stelvio – model nou/ premieră europeană

Jeep Compass – generație nouă/premieră europeană

Lexus LS – generație nouă/ premieră europeană

Mazda CX-5 – generație nouă/ premieră europeană

 

Concept-Car

Audi Q8 Concept – premieră europeană

Citroen C-Aircross Concept – premieră mondială

Italdesign Supercar – premieră mondială

Peugeot Instinct Concept – premieră mondială

Pininfarina H600 Hybrid Kinetic Concept – premieră mondială

Mercedes X-Class Concept – premieră mondială

Renault Electric – surpriză

Versiuni noi de caroserie/motorizare

Aston Martin Vanquish S

BMW Seria 5 Touring

Dacia Logan MCV Stepway

Ford Fiesta ST

Honda Civic Type R

Hyundai i30 Wagon

Mercedes E Class Cabrio

Opel Insignia Sport Tourer

Porsche Panamera Sport Turismo

Volkswagen Tiguan Allspace

 

Leave a Reply

источник

узнать больше