Rednic s-a despărțit oficial de Dinamo: „Domnul Negoiţă are filosofia lui, sunt banii lui”

  • njwc.info
  • mai 21, 2016
  • 0

Mircea Rednic, fostul antrenor al lui Dinamo, l-a criticat dur pe finanţatorul Ionuţ Negoiţă, chiar în ziua în care s-a despărţit oficial de clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, după un sezon pe care l-a încheiat pe locul patru şi a ajuns în finala Cupei României.

Într-o intervenţie telefonică la Digi Sport, deja fostul antrenor al lui Dinamo a vorbit despre motivele care au dus la despărţire.

„Miercuri trebuia să vorbesc cu domnul Negoiţă, dar era ocupat şi atunci mi-am dat seama că nu mai am ce vorbi cu el. Atunci am decis că trebuie să nu semnez un nou contract, oricum eu îl terminam pe cel curent pe 30 iunie. Ei au făcut o ofertă, eu o contraofertă. Nu, nu trebuia să se mai aştepte finala Cupei ca să mi se prelungească contractul. Dacă nici ceea ce am făcut eu până atunci la Dinamo nu l-a convins… Dar domnul Negoiţă are filosofia lui, sunt banii lui. Dinamo n-a pierdut în şase meciuri cu Steaua, am adus lumea la stadion. Mi se cerea performanţă, mi se cerea să creştem tineri şi era foarte greu. Dacă vrei să te baţi la titlu ai nevoie de jucători cu experienţă”, a spus Rednic, la Digi Sport.

Antrenorul a dezminţit, de asemenea, zvonurile care indicau faptul că Rednic încearcă să-i convingă pe jucători să semneze contracte cu fiica sa, Luana.

„Eu trebuia să dau toţi banii înapoi dacă plecam după semnarea noului contract. Trebuia să dau 120.000 de euro. Pe mine puteau să mă dea afară după 4 etape. Mi s-a impus să bag jucători tineri. L-a deranjat că a solicitat Luana (n.red – fiica lui Rednic) 10% din fiecare jucător. Cred că am adus jucători buni, nu? Luana îi are sub contract doar pe Gnohere şi pe Olteanu, cu care a semnat după ce au venit la Dinamo. Şi a mai discutat pentru Leo Bartalsstovu, care nu avea impresar”, a continuat Rednic.

Tehnicianul are încredere că Dinamo se bate la titlu în sezonul viitor, cu noul antrenor, Ioan Andone.

„Mi-am dorit să vin la Dinamo pentru suporteri, am promis că o să vin dacă e o situaţie grea şi asta am făcut. La Dinamo mă întorc oricând, dar în condiţiile mele. Am venit să ajut, am pus umărul ca Dinamo să fie pe un drum bun. Sunt sigur că Dinamo, cu Andone pe bancă, se va bate la campionat. Bizonul are oferte bune, poţi să iei 600.000 de euro lejer pe el, care a venit gratis. Are oferte din Qatar şi Polonia. Cred că o să plece. Nimeni n-a venit să vorbească cu Bicfalvi şi Cerniauskas. Măcar o discuţie să aibă cineva cu ei. Şi cu alţi jucători la fel se întâmplă”, a încheiat Rednic.

Lasă un răspuns

progressive.ua

www.best-cooler.reviews