Polițiștii de frontieră sunt pregătiți pentru minivacanța de 1 Mai. Vor fi creşteri ale traficului!

Niciun comentariu

Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de 1 Mai, perioada ce reprezintăun prilej pentru mulți cetățeni români de a petrece vacanța în afara granițelor, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport.

În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va menține toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ care au fost asigurate si cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atât Poliţia de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria, efectuează verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice ce constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.

Pentru fluidizarea traficului, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei subordonate I.T.P.F. Oradea, în limita configuraţiei acestora.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei subordonate I.T.P.F. Oradea şi în zona de competenţă.

Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei

Informăm conducătorii de automarfare că autoritățile ungare ne-au adus la cunoștință faptul că în perioada 29.04.2017 ora 23.00 (ora României) – până 01.05.2017 ora 23.00(ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de către autoritățile din țara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii.

În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice de pe teritoriul Ungariei.

Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Recomandări:

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei aflate în competenţă, astfel:

 

  • pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac -Nagylak

P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota

P.T.F. Turnu – Batonnya

P.T.F. Vărşand – Gyula

 

  • pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek

P.T.F. Borş – Artand

P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany

P.T.F. Săcuieni -Letavertes

 

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română,ce poate fi accesată pe pagina de internet  . Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

 

Category: Arad
Tags: , , , , ,

Lasă un răspuns

avtomaticheskij-poliv.com.ua

www.etalon.com.ua

аминокислоты
Meniu