Percheziţii la căutătorii de comori din Arad şi alte trei judeţe

  • njwc.info
  • October 10, 2017
  • 0

Poliţiştii din Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, efectuează, astăzi, 14 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj arheologic.

„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, efectuează 14 percheziţii pe raza județelor Caraș-Severin, Bihor, Timiș și Arad, la persoane bănuite că au săvârșit infracțiunea de braconaj arheologic.

În fapt, începând din 2015, bănuiții ar fi efectuat săpături neautorizate în situri arheologice, de unde ar fi prelevat bunuri culturale mobile de epocă romană și medievale”, spun reprezentanţii Poliţiei Române.

Vor fi puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La activităţi participă și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bihor, Timiș și Arad.

 

 

Leave a Reply

also read

www.steroid-pharm.com