Otilia Tigănaş despre blocarea sistemului: „Medicii sunt la fel de năpăstuiți ca pacienții”

  • njwc.info
  • februarie 12, 2016
  • 0

Consultaţiile medicale cu încetinitorul, după blocarea sistemului informatic, îi scoate din sărite atât pe medici, cât și pe pacienți. Medicul arădean Otilia Tigănaş a postat pe blogul personal un articol în care explică situația:

Loviți de năpasta sistemului care stă mereu în loc, (ZĂU! nu fiți răi, medicii sunt la fel de năpăstuiți ca pacienții, la faza asta), unii doctori de familie au inventat soluții de ușurat situația. Zic ei așa, intrând în sala de așteptare plină de disperați bolnavi:

-Păi, nu merge sistemul, nu pot elibera rețetele lunare ale cronicilor. Va dura o oră, două, zece, sau poate zece zile, nu poți ști. Nici nu vă pot trimite pe toți acasă, să reveniți periodic, din oră-n oră, tot câte 20-30 de mânuță agățați de card, întrebându-ne dacă nu s-a pornit cumva. Atunci, propun așa: lăsați-i asistentei toți cardurile și, când pornește, scoatem la foc automat rețetele, vi le trimitem acasă, sau vă sunăm să veniți după ele. Și nu rămâneți fără medicamente.

Câți oare nu ați auzit așa ceva la cabinetul medicului vostru de familie, atunci când sistemul e din nou blocat în toată patria?

Dar cea ce nu știți, e că medicul – ca să vă ajute – este INFRACTOR.

Exact cum auziți! INFRACTOR.

Legea (al cărei fragment îl dau mai jos), e clară. Ții carduri la cabinet? Ești hoț violator infractor. Și poate veni potera să te ridice.

Medicul tău, încătușat de mascați, se va apăra plângănd mocnit:

-Dar am vrut să ajut bolnavii, era stare de necesitate, îmi era milă, domnu organ!

-MILĂĂĂ? va urla “organul abilitat potrivit legii”

-Legea e lege și nu cunoaște milă. Citește duduie (sau domnule, după caz) ce zice articolul. Iacă. Ții carduri la cabinet? Hmm??? La zdup cu tine, lângă ăia cu fotbalul, termopanele, valizele și deturnările de fonduri! Dar nu mai plââânge, Dokk. Că ieși repede. Scrii și matale acolo 3-4 tratate științifice – doară cât durează? Și chiar le poți scrie singur!

În timp ce e urcat medicul în dubă, reporterii TV îi bagă micorfonul în gură:

-De ce ați ținut carduri la cabinet?

-Ați vrut să fraudați sistemul?

-Nu vă pare rău că ați încălcat legea?

Încătușatul tace, capul plecat, apoi își acoperă cătușele cu halatul – așa pentru impress.

Co-Ca 2014-2015, articol nou, apărut 2015: ART. 172^1 (1)

Prezentarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate la furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se face în condițiile prevăzute în norme.

(2) Este interzisă reținerea la nivelul furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale a cardurilor naționale de asigurări sociale de sănătate activate.(3) În situația nerespectării prevederilor de la alin. (2), se anunță organele abilitate potrivit legii.”

Lasă un răspuns