OSCAR 2016. Istoria celebrei statuete

  • njwc.info
  • ianuarie 17, 2016
  • 0

Celebra statuetă Oscar a fost înmânată până acum în 2947 de exemplare. A fost concepută de un director de creaţie de la studiourile MGM, care şi-a imaginat un cavaler care stă pe o rolă de film şi ţine o sabie.

Un sculptor din Los Angeles a transformat macheta în statuetă, în trei mărimi diferite. Până la urmă, mai marii din Cetatea Filmului s-au decis pentru varianta în care micul Oscar are o înălţime de 33 de centrimetri şi cântăreşte aproape patru kilograme.

Dar cum şi-a primit porecla premiul Academiei Americane de Film? Cea mai vehiculată legendă spune că bibliotecara Academiei, Margaret Herrick, a remarcat că statueta seamănă cu unchiul ei, Oscar. Numele a fost adoptat „oficial” de Academie în anul 1939. Ca o curiozitate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, statuetele au fost realizate din gips, timp de trei ani.

În cei 87 de ani de când se decernează Premiile Academiei, un singur om numit Oscar în buletin a câştigat două premii…cu acelaşi nume: compozitorul Oscar Hammersmith.

Statueta în sine nu valorează foarte mult. Dacă vor să-şi vândă premiul, câştigătorii sau moştenitorii lor trebuie întâi să-l returneze Academiei Americane, care poate răscumpăra trofeul pentru un dolar, potrivit unei reguli din 1951. În urmă cu trei ani, 15 statuete, oferite înainte de anul 1950, au fost scoase la licitaţie şi vândute cu peste 3 milioane de dolari. Dintre acestea, Oscarul primit de Orson Welles pentru Citizen Kane, a fost vândut cu 860.000 de dolari.

Pentru că nu este cunoscut numărul exact de trofee oferite în fiecare an, statuetele în rămân în seiful Academiei. Acestea sunt oferite la următoarea gală a Premiilor Oscar.

Sursa:

Lasă un răspuns

обращайтесь

www.avtomaticheskij-poliv.com.ua

У нашей организации полезный веб сайт на тематику аренда автокрана в киеве https://dxtranss.com.ua