Năuciți de Săulescu, dar și de propriile erori defensive: Sebiș – UTA 3-2

  • njwc.info
  • July 28, 2016
  • 0

După ce a remizat la Timișoara, cu ACS-ul lui Ionuț Popa, Sebișul a avut și ac de cojocul UTA-ei. A bătut-o în amical cu 3-2, eroul gazdelor fiind noua achiziție, Dragoș Săulescu.

Din minutul 11, gazdele conduceau cu 1-0. Avramescu l-a lansat pe dreapta pe Săulescu, acesta a pătruns în careu și a trimis cu exteriorul pe sub Miron care a atins puțin balonul. UTA a replicat două minute mai târziu, prin șutul lui Rus din careu, după așezarea lui Jorza: 1-1. S-a jucat apoi pe contre, cu un la capitolul posesie pentru alb-roșii. UTA a cerut și un penalty la ul dintre portarul Cioară și Curtuiuș, care a urmărit o centrare a lui Rus de pe dreapta, dar nu a obținut nimic din partea lui Nicoraș. Apoi, sebișenii au mai avut două șuturi periculoase puțin pe lângă stâlpul porții din dreapta lui Miron, prin Velici și Ciocan, de la 20, respectiv 30 de metri. Totuși, în minutul 37, avea să se facă 2-1 la o fază trasă la indigo cu primul gol. De data aceasta, cel care l-a lansat lung pe Săulescu a fost Siminic, fostul mijlocaș al lui Cisnădie punctând din nou din unghi cu un șut în cros.

UTA a trecut pe lângă egalare în debutul părții secunde. Man a scăpat singur în careu, i-a așezat puțin în lateral lui Strătilă, care a reluat puternic, din 13 metri, dar Fișteag a respins de sub bară. Apoi, scorul a devenit 3-1. După o fază fixă, mingea a ajuns pe voleu la Săulescu, la 16 metri, iar noua achiziție a Sebișului a trimis din prima la colțul scurt, lângă bara din stânga lui Miron (min. 58). În prealabil, Petre a avut un șut bun din întoarcere, de la 16 metri, mingea ducându-se de puțin pee lângă, iar Burlă a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Fișteag a respins de lângă bară. „Alb-roșii” au dat senzația revenirii pe tabelă în minutul 77. Copil a centrat din corner, iar Manea a marcat cu capul din 6 metri, de la colțul lung.  A fost un simplu foc de paie, căci tot Naționalul a avut atacurile mai periculoase și a ratat de puțin ținta prin Iuga și mai ales Velici,

Vineri, UTA pleacă în Italia, unde, sâmbătă, dă piept cu divizionara secundă din Peninsulă, Spezia Calcio.

Formații:

Sebiș: Cioară (46 Fișteag) – Ciocan, Stupu (72 Suciu), Basic, Siminic – Avramescu (46 Fuchs), Mihuța () – Săulescu (72 M. Ion), Clej (46 Susan), Iuga – Velici (82 Lup)

UTA: Miron (70 Mara) – Manea, Iuga (46 Covaci), Gligor (70 Filaret), Burlă (70 Dinculescu) – Strătilă (70 Costin), Chindriș (46 Copil), Jorza (46 Tănase), Andor (70 Vlad) – Rus (46 Man), Curtuiuș (46 Petre)

Arbitru: Ionuț Nicoraș – Cristian Cășuț, Sebastian Pantea

Leave a Reply

здесь

также читайте