Mesajul prefectului, Cosmin Pribac pentru candidații care au câștigat alegerile

  • njwc.info
  • iunie 6, 2016
  • 0

Pentru alegerile locale din data de 5 iunie, la nivel de Arad au fost tipărite în total 1.365.315 buletine de vot. Acestea au fost repartizate către circumscripțiile electorale în data de 3 iunie, iar în 4 iunie, împreună cu celelalte materiale necesare votării, au fost repartizate de circumscripții spre secțiile de votare. Președinții secțiilor de votare au avut obligația de a verifica buletinele de vot în cursul zilei de 4 iunie, după preluarea lor, nefiind semnalată nicio disfuncționalitate, iar în ziua votului nu au existat cazuri în care să fie împiedicat dreptul cetățenilor de a alege sau de a fi aleși.

 

Potrivit prevederilor legii 115/2015, responsabilitatea preluării cererilor de admitere în Corpul experților electorali, a întocmirii acestuia precum și a desemnării din cadrul Corpului a persoanelor ce ocupă funcțiile de președinte sau locțiitor al biroului electoral al secției de votare, revine Autorității Electorale Permanente.  Președinții și locțiitorii birourilor electorale ale secției de votare au fost desemnați din baza de date a Autorității Electorale Permanente,  în sistem electronic, aceștia fiind instruiți cu privire la obligațiile lor de aceeași instituție.

„Țin să mulțumesc Biroului Electoral Județean, Autorității Electorale Permanente, tuturor instituțiilor și structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne pentru modul cum și-au îndeplinit atribuțiile legate de organizarea procesului electoral. De asemenea țin să mulțumesc tuturor competitorilor electorali pentru conduita adecvată din perioada de campanie, nefiind înregistrate incidente majore la nivelul Județului Arad.  Doresc să îi felicit pe toți candidații care au câștigat mandate în urma scrutinului de duminică și să le transmit tuturor succes în activitatea pe care o vor desfășura în următorii patru ani”, a declarat prefectul județului Arad, Cosmin Pribac.

Lasă un răspuns

У нашей компании авторитетный интернет-сайт , он рассказывает про Turanabol dopingman.com.ua/
www.steroid.in.ua

www.start-sport.com.ua/komandnyj-sport/futbol/schitki